Diana Dumitrescu
174 vizualizări 10 sep 2019

Jamie Spears este cel care a cerut să se facă această schimbare, invocând motive de sănătate. Acesta a depus documentele săptămâna trecută şi va fi înlocuit de Montgomery până, cel mai devreme, pe 20 ianuarie 2020.

Conform platformei de ştiri online TMZ, nimeni nu s-a opus numirii lui Jodi, iar tatăl lui Britney Spears a cerut ca aceasta să beneficieze de aceleaşi drepturi pe care el le are, printre care puterea de a restricţiona sau limita vizitatorii prin orice mijloace, accesul complet la documentele medicale şi psihiatrice, datoria de a comunica cu personalul medical în legătură cu starea de sănătate a cântăreţei.

Artista s-a aflat sub curatela tatălui ei din februarie 2008, el preluând, totodată, rolul de administrator al averii acesteia, iar comportamentul ei a fost monitorizat de un judecător, după ce cântăreaţa a avut o serie de episoade depresive. Tot în 2008, Britney Spears a pierdut în favoarea fostului soţ, rapperul Kevin Federline, custodia asupra celor doi copii ai ei, Sean Preston, în vârstă de 13 ani, şi Jayden James, în vârstă de 12 ani.

La sfârşitul lunii aprilie, cântăreaţa a petrecut 30 de zile într-un spital pentru boli mintale, după ce starea ei de sănătate s-a deteriorat rapid. Potrivit informaţiilor iniţiale, Britney Spears s-ar fi internat voluntar în clinica de psihiatrie, pentru a-şi dedica un timp "propriei persoane", după ce tatăl ei a fost pe punctul de a muri. În noiembrie 2018, acesta a suferit o ruptură de colon, iar, de atunci, nu se simte bine.

Ulterior, cântăreaţa le-a spus judecătorilor că tatăl ei a internat-o forţat şi că a obligat-o să ia medicamente.

Recent, Jamie Spears a fost acuzat de rapperul Kevin Federline, fostul soţ al lui Britney Spears, că i-a agresat unul dintre copii.

Britney Spears, în vârstă de 37 de ani, era una dintre cele mai apreciate cântăreţe pop ale anilor 1990. A obţinut o apariţie specială în serialul de comedie "Glee", după un turneu mondial de succes în 2009. În martie 2011, cântăreaţa şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio, "Femme Fatale", din care single-ul "Hold It Against Me" a ocupat prima poziţie în topul Billboard Hot 100. Cel mai recent album al cântăreţei, intitulat "Glory", al nouălea de până acum, a fost lansat în august 2016.

De-a lungul anilor, Spears a primit mai multe premii, printre care un Grammy, şase MTV Video Music Awards, inclusiv unul pentru întreaga carieră, şi şapte Billboard Music Awards. Artista a primit şi o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

Citește și: