Silviu Bănilă
2344 vizualizări 27 iun 2019

Plata pentru ceea ce se numeşte „o pagină neagră în istoria companiei” se adresează supravieţuitorilor, care au fost duşi în lagăre, dar şi rudelor celor care au pierit în acest fel, scrie Daily Mail.

Compania a câştigat milioane de euro (dolari) în banii de astăzi, după ce a fost însărcinată de forţele naziste asupritoare să transporte familiile de evrei către lagărele de exterminare.

Circa 70% din comunitatea de evrei olandezi - sau mai bine de 100.000 de evrei - nu au supravieţuit războiului.

Cei mai mulţi evrei, rromi şi sinti erau adunaţi în oraşe precum Amsterdam şi ajungeau cu trenul în lagărele din Olanda, înainte de a fi trimişi la graniţă şi mutaţi în trenurile germane, care aveau ca destinaţie lagărele de concentrare.

„Se estimează că mii de persoane au dreptul la compensaţii, inclusiv circa 500 de supravieţuitori. NS (compania de căi ferate din Olanda) va stabili un fond de zeci de milioane de euro, în anii următori, în acest scop”, a anunţat NS.

Compania de căi ferate şi-a cerut scuze pentru rolul avut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 2005, dar a anunţat că va da compensaţii în noiembrie 2018.

O comisie specială a decis asupra compensaţiilor. Familiile îndrumate de fostul fizioterapeut al clubului de fotbal Ajax, Salo Muller, care şi-a pierdut ambii părinţi în război, au cerut ani de-a rândul despăgubiri.

Ambii părinţi ai lui Muller au fost duşi cu trenul din Amsterdam într-un lagăr de tranzit situat în Westerbrok, ajungând în cele din urmă la Auschwitz, unde au murit gazaţi.

NS estimează că 500 de supravieţuitori ai Holocaustului, care au fost transportaţi de către companiei, vor primi câte 15.000 de euro.

Văduvele şi văduvii victimelor se încadrează pentru a primi câte 7.500 de euro şi dacă respectivele victime nu mai sunt în viaţă, acestea vor primi câte 5.000 de euro.

„Este vorba de 15.000 de euro pentru supravieţuitorii Holocaustului şi 5.000-7.500 euro pentru copii născuţi înainte, în timpul şi după război sau văduve, vaduvi”, a anunţat NS.

„Grupul care va primi compensaţii este de 5.000-6.000 de persoane”.

Trenurile olandeze au dus minorităţile de evrei, rromi şi sinti către gările de tranzit, inclusiv Westerbrok, Vught şi Amersfoort, înainte de a fi trimişi în lagăre din alte ţări.

Printre cei transportaţi către Westerbrok s-a numărat şi celebra scriitoare Anne Frank, care a trecut pe acolo în august 1944, precum şi alţi membri ai grupului, trădaţi şi arestaţi de Gestapo.

Circa 107.000 din cei 140.000 de everi sănătoşi au fost internaţi la Westerbrok, ajungând apoi în lagăre ale morţii precum Auschwitz, Sobibor şi Bergen-Belsen, în est.

Job Cohen, un fost primar respectat al Amsterdamului, care a condus comisia caer a cerut aceste despăgubiri, a declarat că plăţile reprezintă o reparaţie morală.

Şeful NS, Roger van Boxtel, a spus că decizia va viza mii de supravieţuitori ai Holocaustului şi pe rudele lor rămase în viaţă, costând compania zeci de milioane de euro.

Şi căile ferate franceze SNCF şi-au manifestat regretul pentru rolul avut în transportarea evreilor în timpul războiului, recunoscând că echipamentele şi personalul au fost folosiţi pentru a transporta 76.000 de evrei către Germania. SNCF a motivat că nu a putut controla activităţile căilor ferate franceze în timpul ocupaţiei naziste din anii 1940-1944.

Guvernul francez a plătit despăgubiri de peste 6 miliarde de dolari, pentru unii cetăţeni francezi şi alţi deportaţi.

Guvernul german a plătit compensaţii de 70 miliarde de euro pentru crimele comise în timpul nazismului, majoritatea banilor ajungând la supravieţuitori evrei.

Citește și: