28 vizualizări 4 iun 2009

De regulă, după o lună de campanie electorală, televiziunile scot din buzunar sume consistente, pentru a plăti amenzile date de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Alegerile pentru Parlamentul European au adus posturilor tv o veste bună: cuantumul sancţiunilor este sensibil mai „modest” decât de obicei.

Într-un comunicat de presă, Consiliul specifică faptul că a analizat, în şedinţa de ieri, „rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate cu privire la modul de reflectare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România ai Parlamentului European în emisiuni de ştiri şi dezbatere, în perioada 8 - 31 mai 2009”. Drept urmare, CNA a hotărât aplicarea câte unei amenzi în cuantum de 2.500 lei posturilor Antena 3, Realitatea TV, B1 TV şi OTV, pentru încălcarea prevederilor art. 3, art. 5 şi art. 8 din Decizia nr. 391 din 26 martie 2009. Mai exact, pentru lipsă de imparţialitate, favorizarea unor candidaţi şi prezentarea neechitabilă a campaniei. Dintre televiziunile locale, cel mai aspru sancţionată (tot cu o amendă de 2.500 ron) a fost Târgovişte TV.

Există o explicaţie pentru aceste amenzi infime, în raport cu cele cu care se obişnuiseră deja televiziunile, după o lună de campanie. Ne-a oferit-o Răsvan Popescu, preşedintele CNA: „Faţă de alte alegeri, interesul posturilor de televiziune şi radio a fost mai mic. Doar jumătate dintre ele s-au implicat în acoperirea campaniei şi nici acestea n-au alocat spaţii la fel de largi ca până acum. Este o legătură directă cu interesul publicului faţă de aceste alegeri. Dacă emisiunile de profil ar fi făcut audienţă, posturile ar fi fost mai interesate de-atât. La începutul acestei campanii, 100 de posturi locale şi centrale au acoperit subiectul. Până la sfârşitul ei au mai rămas aproximativ 60, dintre care doar 13 centrale.

Problema candidaţilor, a competitorilor electorali, cu temele de interes, lipsa modalităţilor interesante de abordare a acestora au avut ca rezultat dezinteresul general. La campania pentru alegerile prezidenţiale ne aşteptăm ca interesul să crească exponenţial”.

Dintre posturile amendate, Realitatea TV şi Antena 3 au aplicat, în această campanie, politica gratuităţii pentru apariţiile în emisiuni şi spoturi. În schimb, Dan Diaconescu, care a păstrat, pentru emisiunea care-i poartă numele, celebrul tarif „10.000 de euro + TVA/ oră”, a avut mult de câştigat. La asemenea preţ, o sancţiune de 2.500 ron pare o nimica toată. Cu toate astea, patronul de la OTV nu e nici pe departe mulţumit de bilanţul acestei luni de campanie: „Nu ştiu exact cât am făcut, dar sunt încasări foarte mici, în comparaţie cu alţi ani. E de vină şi criza financiară. Eu nu sunt de acord cu forma asta de sancţiune, banii din amenzi se duc aiurea, într-o gaură neagră. Şi, indiferent de cuantum, pentru mine gestul contează, nu-mi place să fiu amendat.

Revenind la campanie, a fost un dezastru. Cred că prezenţa la vot va fi sub 10%. Eu nu merg să votez, în niciun caz. Asta ar mai lipsi, nu vedeţi ce ne-au făcut politicienii? Ţara ar merge mult mai bine fără preşedinte şi fără guvern. Ar fi nemaipomenit”.

Citește și: