Marian Floranescu
9671 vizualizări 10 mai 2012

Două cărţi publicate recent susţin că fenomenul de canibalism a fost prezent pe continentul european până la începutul anilor 1900, scrie Daily Mail.

Prima carte, intitulată ’’Medicinal Cannibalism in Early Modern English Literature and Culture’’, este scrisă de Louise Noble, profesor la University of New England, Australia. Conform acesteia, mulţi europeni, de la membri ai caselor regale până la oameni de ştiinţă, apelau în secolul trecut la remedii care conţineau oase, grăsime sau sânge uman, în încercarea de a-şi trata diverse boli, de la dureri de cap la epilepsie.

Chiar dacă ştiinţa îşi punea din ce în ce mai mult amprenta asupra medicinei, oamenii continuau să fie superstiţioşi şi să creadă că dacă mănâncă o parte din organismul altcuiva vor reuşi să se vindece de o anumită boală. De exemplu, ei credeau că o durere de cap poate fi tratată cu o poţiune care să conţină craniu uman zdrobit sau că dacă vor bea sânge de la o altă persoană, îşi vor vindeca propriile boli de sânge.

Cealaltă carte, intitulată ’’Mummies, Cannibals and Vampires: The History of Corpse Medicine from the Renaissance to the Victorians’’, scrisă de lectorul universitar Richard Sugg, susţine aceeaşi idee ca şi prima carte. Potrivit lui Sugg, întrebarea care se punea în acele vremuri nu era dacă trebuie să mănânci carne de om, ci, mai exact, din ce parte a corpului uman doreşti să fie carnea.

Sugg povesteşte că un doctor din secolul XVII, Thomas Willis, care cerceta bolile ce afectau creierul, crease o băutură specială, care conţinea craniu uman zdrobit şi ciocolată. Willis spunea că băutura sa vindecă epilepsia şi sângerările nazale.

În aceeaşi perioadă, medicinii germani foloseau grăsimea umană pentru a crea medicamente care ar fi vindecat guta sau o foloseau pe post de bandaj pentru diferite răni.

Despre sângele proaspăt se credea că are proprietăţi revitalizante. Fizicianul german Paracelsus credea, în secolul XVI, că sângele este bun de băut. De asemenea, Sugg a descoperit o reţetă din Franţa anului 1679, care îi învăţa pe oameni cum să facă marmeladă cu ajutorul sângelui.

Unele documente atestă că în 1847, un englez a fost sfătuit de un medic să amestece craniul zdrobit al unei femei tinere cu melasă (un tip de sirop obţinut din sfecla sau trestia de zahăr) şi conţinutul să i-l dea fiicei lui, care suferea de epilepsie.

Un ultim caz cunoscut de canibalism s-a petrecut în Germania, în anul 1908, când un prizonier dintr-un penitenciar a fost forţat să bea sânge uman.

Fenomenul de canibalism a ajuns din nou în atenţia opiniei publice săptămâna aceasta, când vameşii din Coreea de Sud au descoperit peste 17.000 de pastile umplute cu praf obţinut din rămăşiţe de copii, provenite din China, despre care chinezii cred că pot vindeca orice boală.

Citește și: