Razvan Tupa
95 vizualizări 15 mai 2019

Suma reprezintă un preţ record pentru o lucrare a pictorului francez, dar şi prima dată când un tablou impresionist este achiziţionat la un preţ ce depăşeşte 100 de milioane de dolari. Lucrarea face parte dintr-o serie de tablouri care surprinde viaţa de la ţară din Normandia.

Ultima dată când a fost scos la licitaţie, tabloul abia a fost vândut cu 2,5 milioane de dolari. Până în acel moment, timp de aproape un secol, lucrarea a fost deţinută de o familie care o achiziţionase direct de la negustorul de artă al artisului.

Casa de licitaţii a anunţat că tabloul lui Monet este acum al nouălea cel mai scump tablou vândut vreodată într-o licitaţie.

Cumpărătorul a avut câştig de cauză în faţa altor cinci colecţionari, dar numele său nu a fost dat publicităţii.

Monet a pictat 25 de tablouri în seria „Căpiţelor” („Meules”), majoritatea deţinute în prezent de mari galerii din lume.

Numai patru lucrări de Monet au ajuns să fie vândute în licitaţii în acest secol. Până acum, cel mai mare preţ obţinut pentru o pictură semnată de Monet a fost de 84,7 milioane de dolari, pentru „Nuferi înfloriţi” („Nymphéas en fleur”), în 2018.

Foto: Captură YouTube

 

Citește și: