Ionela SAMOILĂ
2003 vizualizări 30 iul 2012

Se spune că maturitatea este atinsă odată cu împlinirea vârstei de 21 de ani, însă cercetătorii australieni citaţi de Daily Mail susţin că majoritatea tinerilor consideră că abia la 30 de ani se întâmplă lucruri decisive.

Specialiştii de la Şcoala St Laurence, Australia, au realizat un studiu, timp de mai mulţi ani, pe 140 de tineri din două cartiere mărginaşe din Melbourne. Aceştia au fost evaluaţi o dată la şapte ani.

Rezultatele au arătat că doar 38% dintre ei cred că maturitatea este atinsă în jurul vârstei de 21 de ani, 13% au fost convinşi că nu se pot considera adulţi la 21 de ani, iar restul de 49% nu au putut oferi un răspuns cert.

72% dintre cei chestionaţi locuiesc în continuare cu părinţii.

Potrivit cercetătorilor, o parte dintre subiecţi erau dornici să ia viaţa în piept, să fie independenţi şi să crească, în timpt ce alţii s-au declarat sceptici cu privire la atingerea maturităţii la 21 de ani.

“Unii cred că este bine să fii independent din punct de vedere financiar, să câştigi bani şi să iei decizii ca un adult, în timp ce alţii spun că nu sunt pregătiţi încă să-şi asume responsabilităţi. O parte dintre cei chestionaţi lucrează şi urmează şi şcoala în acelaşi timp, ceea ce înseamnă un amestec între dependenţă şi independenţă”, a explicat Janet Taylor, care a condus echipa de cercetători.

Totuşi, cei mai mulţi dintre subiecţi consideră că decesivă este vârsta de 18 ani, motivând că acesta este momentul când poţi să faci lucruri nepermise până atunci, cum ar fi să consumi alcool sau să conduci maşina. Astfel, împlinirea vârstei de 21 de ani nu mai are nicio semnificaţie.

Sociologii sunt de părere că tinerii din zilele noastre ajung la maturitate abia în jurul vârstei de 30 de ani, deoarece până atunci petrec mult timp studiind, călătorind sau încercând să-şi construiască o carieră.

Citește și: