Gandul.info
Silviu Bănilă
411 vizualizări 5 mar 2018

Ilici Ramirez Sanchez, în vârstă de 68 de ani, a primit trei pedepse cu închisoare pe viaţă şi a fost unul dintre cei mai vânaţi fugari din anii 1970 şi 1980, perioadă în care a demarat o campanie de teroare, motivat de sentimente pro-palestiniene, scrie AFP.

„Şacalul”: „Nimeni nu a executat mai mulţi oameni ca mine”

Carlos „Şacalul” i-a salutat pe jurnaliştii prezenţi la tribunalul francez şi a spus că este „revoluţionar de profesie” şi „revoluţia este meseria” lui. Mai mult, teroristul susţine că este de naţionalitate „venezueleană şi palestiniană”.

Anul trecut, Carlos s-a lăudat că „nimeni din Rezistenţa palestiniană nu a executat mai mulţi oameni” ca el.

Totuşi, asasinul neagă orice implicare în atacul de la Farmacia Publicis din Saint-Germain-des-Pres, în inima Parisului, petrecut în urmă cu peste 40 de ani, când o grenadă a fost aruncată de la mezaninul unui restaurant, direct într-o mulţime de oameni.

Judecătorii au stabilit că toate dovezile îl indică pe Carlos, chiar dacă ADN-ul şi amprentele sale nu au fost identificate la locul atentatului soldat cu doi morţi şi 34 de răniţi.

„Există slăbiciuni incredibile în acest caz: martori manipulaţi de serviciile secrete, mincinoşi, dovezi false”, a susţinut Francis Vuillemin, avocatul de cursă lungă al lui Carlos „Şacalul”, şi Isabelle Coutant-Pierre, care a devenit partenera lui de viaţă.

„O să demontăm tot cazul şi o să cerem achitarea”, a mai spus Vuillemin. Procesul lui Carlos „Şacalul” are ecou în istoria Europei, care a fost vizată de revoluţionarii „profesionişti”, inclusiv unii susţinători ai cauzei palestiniene.

Un adevărat necunoscut în momentul producerii atentatului de la Paris, Carlos, născut în Venezuela, a ajuns vedetă în paginile ziarelor, în anul următor, când un commando condus de el a descins în mijlocul unei şedinţe OPEC a cartelului petrolier la Viena şi a luat 11 ostatici. Criza s-a soldat cu moartea a trei oameni.

Imaginea sa - cu ochelari fumurii şi un zâmbet malefic - a devenit un adevărat „poster” al terorismului. Carlos a reuşit să fugă 20 de ani de autorităţi, reuşind să fenteze de fiecare dată serviciile secrete.

Poliţia franceză l-a arestat pe Carlos în Khartoum, capitala Sudanului, în 1994 şi l-a plasat în închisoare.

Teroristul a primit o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă pentru asasinarea a doi poliţişti la Paris în 1975, precum şi de uciderea unui camarad, care l-ar fi trădat.

Ulterior, „Şacalul” a fost găsit vinovat pentru atentatele de la Paris şi Marsilia din 1982 şi 1983, în care a vizat inclusiv câteva garnituri de tren. Acţiunile sale s-au soldat cu 11 morţi şi aproape 50 de răniţi.

Procurorii spun că grenada aruncată la Farmacia Publicis - situat acum în Champs-Elysees - a făcut parte dintr-o campanie a lui Carlos de presiune asupra autorităţilor franceze, în vederea eliberării unui membru al Armatei Roşii japoneze, care fusese arestat pe aeroportul Orly din Paris.

Grupul era afiliat la Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei. În Europa, operaţiunile frontului erau gestionate de Carlos. Câţiva martori l-au incriminat pe terorist, inclusiv fostul său asociat, Hans Joachim Klein, care a spus că „Şacalul” a recunoscut implicarea directă în atentat.

„Şacalul”, o poreclă inspirată de un terorist fictiv din celebrul roman „Ziua Şacalului”, şi-a asumat responsabilitatea pentru atacul de la Paris, în 1979, într-un interviu acordat revistei El Watan Al Arabi.

Ulterior, „Şacalul” a negat că ar fi acordat un asemenea interviu. La procesul de anul trecut, Carlos a spus că nu ar trebui să fie obligat să depună mărturie împotriva propriei persoane, deoarece a fost ameninţat cu moartea, dacă va divulga anumite informaţii.

Citește și: