Mădălina CHIŢU
5922 vizualizări 30 apr 2012

Atunci când vine vorba de adoptarea unui regim echilibrat părerile sunt împărţite. Ceea ce este benefic pentru o persoană atunci când vine vorba despre dietă nu trebuie aplicat şi în cazul alteia. Nutriţioniştii spun că nu există un regim alimentar universal. El trebuie adaptat în funcţie de nevoile fiecărui individ.

Jurnaliştii de la Daily Mail au analizat mai multe principii alimentare pentru a vedea care sunt beneficiile de care organismul uman le poate obţine dacă o persoană respectă aceste reguli.

Mai jos puteţi citi despre cât adevăr există în proverbul „un măr pe zi ţine doctorul la distană” şi care este cel mai sănătos mic dejun.

● Zicala „un măr pe zi ţine doctorul la distanţă”, nu este tocmai recomandarea unui medic. Această sintagmă a fost iniţial un slogan de marketing lansat de americani la începutul anilor ’20, pentru a-i ajuta pe producătorii de fructe din acea perioadă. Atunci, merele erau folosite la cu precădere la producerea cidrului, o băutură care are un conţinut de alcool foarte scăzut, obţinută prin fermentarea acestor fructe. În vremea Prohibiţiei, din SUA, băutura a fost interzisă, iar producătorii de mere riscau să rămână cu tone de fructe nevândute. Astfel, specialiştii din domeniul marketingului s-au gândit să promoveze acest fruct ca fiind sănătos dacă este mâncat ca atare, mai scrie cotidianul britanic.

Dar dincolo de rădăcinile acestei zicale, mărul este o sursă importantă de fibre, nutrient responsabil de echilibrarea nivelului de glicemie din sânge, datorită faptului că împiedică trecerea rapidă a glucozei din tubul digestiv în sânge. Experţii de la Departamentul de Sănătate din Marea Britanie recomandă adulţilor să includă în dieta zilnică 18 grame de fibre. Un măr de dimensiune medie asigură organismului 3 grame de fibre.

Studiile despre mere arată că acest fruct este benefic şi pentru scăderea nivelului de colesterol „rău” din organism. Specialiştii ne recomandă să mâncăm două mere pe zi pentru a ţine sub control nivelul colesterolului din sânge.

Care este cel mai sănătos mic dejun este o întrebare la care medicii nu pot răspune cu exactitate. Din punctul de vedere al unora, bolul de lapte cu cereale pare să fie cea mai sănătoasă primă masă a zilei, deoarece este o sursă bogată de carbohidraţi şi astfel organismul primeşte doza de energie pentru întreaga zi. Dacă optaţi pentru această variantă, atenţie la conţinutul de zahăr pe care cerealele îl conţin. Cel mai bine este să optaţi pentru cereale integrale. Evitaţi sortimetele care conţin glazură de ciocolată, lapte sau alte arome de fructe, deoarece acestea au un conţinut ridicat de zahăr.   

O altă variantă constă într-un mic dejun tipic englezesc, care este compus dintre-o felie de pâine prăjită, un ou ochi, şuncă prăjită şi cârnaţi prăjiţi şi ei. În plus, de la micul dejun englezesc nu trebuie să lipsească ceaşca de ceai sau de cafea, în funcţie de preferinţă.

Un mare avantaj al acestei variante de mic dejun este că este săţios şi ţine la distanţă senzaţia de foame pe o perioadă lungă de timp. Este bogat în proteine şi carbohidraţi, dar dacă vom analiza cantitatea calorică vom constatate că organismul şi-a primit o mare parte din doza zilnică recomandată de kilocalorii.

Croissanturile servite alături de un pahar de lapte sunt micul dejun ideal atunci când ne grăbim să ajungem la muncă. Un avantaj al acestei variante este că se poate servi din mers. Problema însă apare din cauza conţinutului ridicat de grăsimi „rele”, des întâlnite în preparatele de patiserie.

Cum poţi ţine la distanţă bolile de inimă şi cancerului cu ajutorul dietei? La această întrebare au răspuns multitudinea de studii realizate în acest domeniu. Daily Mail notează că trebuie să ştim de la bun început că niciun aliment nu a omorât pe nimeni, dar nici nu a reprezentat un remediu miraculos împotriva vreunei boli. Dar cu toate acestea anumite opţiuni în privinţa alimentaţiei ne pot înrăutăţi starea de sănătate sau o pot îmbunătăţi.

Grăsimile, de exemplu, nu trebuie excluse din dieta zilnică. Acestea sunt esenţiale organismului, chiar dacă au un aport caloric destul de ridicat. Pentru a evita luarea în greutate din cauza grăsimilor, este indicat să le mâncăm cu moderaţie. Cea mai bună sursă de grăsimi pentru organism este peştele. Bogat în acizi graşi Omega 3 şi Omega 6, peştele previne bolile de inimă, după cum au demonstrat nenumărate studii. Untul este şi el pe lista surselor de grăsimi care nu trebuie să lipsească din dieta zilnică, deoarece conţine vitamine solubile, printre care se numără vitamina A, vitamina D şi vitamina E.

Cerealele şi-au dovedit efectul împotriva bolilor de inimă şi a cancerului. „Aceste alimente asigură organismului fibre, magneziu şi vitamina E”, a spus profesorul Walter Willett, de la Şcoala de Medicină Harvard. Savantul a constatat în urma evaluărilor făcute că o dietă bogată în cereale diminuează considerabil predispoziţia la boli de inimă şi la cancer.

Vinul este şi el un aliment care luptă împotriva bolilor cardiovasculare şi a cancerului, atât timp cât este băut cu moderaţie. Băutura conţine antioxidanţi care luptă împotriva colesterolului care atacă funcţia cardiacă.

Cinci porţii de fructe şi legume îţi asigură aportul zilnic de vitamine şi minerale. Oricât de importante sunt fructele şi legumele pentru organismul uman, doar o treime dintre persoane respectă această recomandare a medicilor.

Un studiu realizat în 2011 şi publicat în Jurnalul European de Cardiologie arată că persoanele care mănâncă opt porţii de fructe şi legume pe zi prezintă un risc cu 22% mai mic de a suferi de o boală de inimă, spre deosebire de cei care mănâncă doar trei porţii de fructe şi legume. 

Citește și: