7068 vizualizări 14 mar 2016

"Problema nu este strict legată de numărul de locuitori, ci de numărul de consumatori ce obiceiurile lor de consum", explică David Satterthwaite, expert în cadrul Institului Internaţional pentru Mediu şi Dezvoltare din Londra. "Lumea este suficientă pentru nevoilor tuturor, dar nu şi pentru lăcomia unora."

Numărul de "fiinţe umane moderne" (homo sapiens) de pe Terra a fost relativ mic până recent. Acum 10.000 de ani nu existau mai mult de câteva milioane de oameni pe planetă, iar pragul de 1 miliard a fost atins la începutul anilor 1800.

La momentul actual, populaţia planetei numără peste 7,3 miliarde; potrivit unui studiu al Naţiunilor Unite, numărul ar putea ajunge la 9,7 miliarde până în 2050 şi la 11 miliarde la sfârşitul acestui secol, potrivit celor de la BBC.

Creşterea populaţiei este atât de rapidă încât nu putem estima care vor fi consecinţele; cu alte cuvinte, datorită faptului că ceea ce se întâmplă acum este fără precedent, nu avem cunoştinţele necesare pentru a înţelege modul în care planeta va reacţiona.

Întorcându-ne la studii, acestea arată că zonele în care populaţia va creşte sunt în general cele cu o amprentă redusă de CO2, astfel încât efectul asupra mediului nu va fi unul dezastruos. Cheia, notează mai mulţi cercetători, este ca locuitorii din aceste zone să nu îşi schimbe obiceiurile de consum.

Citeşte pe businessmagazin.ro

Citește și: