Gandul.info
Ana Obretin - Mediafax
139 vizualizări 8 mar 2018

Terry Bryant, în vârstă de 47 de ani, a furat statueta de la Balul Guvernatorilor, tradiţionala petrecere organizată după gala Oscar, care, anul acesta, a avut loc duminică seară, la Los Angeles.

Procuratura din Los Angeles a anunţat, marţi, că bărbatul a fost pus sub acuzare şi că riscă o pedeapsă de până la trei ani de închisoare, având în vedere că bunul furat are o valoare care depăşeşte 950 de dolari.

Terry Bryant s-a filmat ţinând în mână statueta şi spunând altor oaspeţi la bal că el este unul dintre câştigătorii galei Oscar, înainte să fie arestat.

Avocatul acestuia, Daniel Brookman, a declarat: "Este o diferenţă între a ţine în mână un Oscar şi fapta de care acesta este acuzat şi pe acest lucru ne vom baza pledoaria".

Bărbatul a fost eliberat miercuri din închisoare, fără cauţiune, după ce un judecător a stabilit că nu reprezintă un pericol pentru societate.

Poliţia americană a anunţat că bărbatul avea bilet pentru a participa la Balul Guvernatorilor.

O nouă audiere în acest caz a fost stabilită pentru 28 martie.

Duminică, Frances McDormand a câştigat cel de-al doilea Oscar din carieră, pentru rolul unei mame furioase, care încearcă să relanseze ancheta asupra morţii fiicei sale cu ajutorul a trei panouri publicitare din filmul "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri", de Martin McDonagh.

Nici reprezentanţii Academiei de film americane, organizatoarea galei Oscar, şi nici cei ai actriţei Frances McDormand nu au făcut comentarii privind acest subiect.

Citește și: