68 vizualizări 20 sep 2010

Spuneţi adio dietelor bazate exlusiv pe fructe şi legume. Odată cu scăderea temperaturilor, organismul are nevoie, pe lângă vitamine, antioxidanţi şi lichide, de proteine şi de grăsimi pentru a face faţă anotimpului de tranziţie. "Fructele şi legumele nu trebuie excluse definitiv din alimentaţie, deoarece organismul are nevoie şi de vitamine.

Totuşi, fructele de toamnă, precum prune sau struguri care au un conţinut ridicat de fructoză, e bine să fie evitate dacă vreţi să slăbiţi", spune biologul Livia Nena.

La fel, porumbul se află pe lista alimentelor interzise, deoarece favorizează retenţia de apă, atunci când este mâncat cu multă sare.

Potrivit specialistului, trebuie să evităm legumele bogate în hidraţi de carbon. Mazărea, cartofii şi fasolea boabe nu au ce căuta într-o cură de slăbire deoarece îngreunează procesul.

Proteinele şi grăsimile cu măsură întăresc sistemul imunitar

Vinetele, dovleceii, ţelina, morcovii, sfecla, conopida şi merele creţeşti sunt alimentele-vedetă ale toamnei care ne ajută să scăpăm de surplusul de kilograme, menţionează bio-nutriţionistul.

În această perioadă, organismul are nevoie de proteine şi grăsimi pentru a preveni apariţia bolilor de sezon, precum răceala, guturaiul sau gripa. Astfel, peştele, ouăle şi majoritatea produselor lactate reprezintă cele mai importante surse de proteine, având totodată şi un conţinut caloric scăzut. "Cea mai mare valoare proteică se regăseşte în lapte şi ouă, iar soia este singura plantă care conţine proteine complete", afirmă asist. univ. dr. Raluca Popescu, medic nutriţionist.

Carnea este şi ea o sursă importantă de proteine, ceea ce-i face pe nutriţionişti să nu recomande consumul de carne roşie în cadrul unei diete, deoarece este bogată în kilocalorii şi conţine grăsimi "rele" pentru organism. Carnea de pui poate fi adăugată pe lista alimentelor care ne ajută să slăbim, atâta timp cât optăm pentru pieptul de pui, în niciun caz pentru pulpe sau aripioare, deoarece au un conţinut ridicat de kilocalorii.

Citește și: