Efectele nocive ale unei nopţi nedormite asupra creierului sunt similare cu cele ale unei lovituri, reiese dintr-un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Upsala, scrie publicaţiei britanice Express.

Specialiştii suedezi au prelevat probe de la 15 bărbaţi tineri cu o stare bună de sănătate. După o noapte "albă", în sângele voluntarilor s-a găsit o concentraţie cu 20% mai ridicată a două molecule, enolaza specifică neuronală (NSE) şi proteina S-100B, molecule asociate leziunilor cerebrale.

"NSE este o enzimă neuronală, iar S-100B este este o proteină care se găseşte în sistemul nervos central. Nivelul acestora creşte în sânge când au loc leziuni ale creierului", a explicat profesorul Christian Benedict.

Concentraţia celor două molecule a crescut şi în cazul persoanele care au fost testate după opt ore de somn, însă acest lucru este normal deoarece acestea sunt responsabile pentru eliminarea toxinelor din corp. Cu toate acestea, în cazul acestor subiecţi, nivelul nu s-a apropiat de cel specific leziunilor cerebrale.

Somnul insuficient este totodată asociat cu afecţiuni precum Alzheimer, Parkinson şi scleroza multiplă. Benedict susţine că rezultatele studiului sugerează că lipsa somnului ar putea fi asociată cu deteriorarea ţesutului cerebral.

În medie, o persoană doarme în prezent în jur de şapte ore pe noapte, cu aproape două ore mai puţin decât în urmă cu câteva decenii.

Unii cercetători sunt de părere că somnul neregulat poate duce la afecţiuni ale inimii, diabet sau ulcer.

Citește și: