Mădălina CHIŢU
37036 vizualizări 30 mai 2015

Ţinută impecabilă, zâmbet perfect. Călătoreşti gratis în întreaga lume, iar pentru asta primeşti un salariu cu mult peste cel mediu.  Să fii stewardesă poate fi, la prima vedere, jobul ideal.  În realitate însă, în spatele zâmbetului, a prezenţei de spirit şi a stării de calm se ascunde multă muncă, studiu şi reguli urmate cu stricteţe.

Este o meserie grea, pe care, dacă nu o faci cu pasiune, te poate doborî. Exemple sunt  Oana Maria Ene şi Monica Posmaieşi, două tinere românce care au părăsit România şi s-au mutat în Adu Dhabi, respectiv Qatar, pentru a-şi îndeplini visul: acela de a fi însoţitoare de zbor. Una dintre ele îşi păstrează încă entuziasmul, cealaltă, însă, a renunţat în cele din urmă la job.

Care este motivul? „Este un lucru pe care companiile aeriene nu îl promovează foarte mult  atunci când te recrutează...”

Ce au descoperit cu surprindere româncele care s-au angajat stewardese la arabi. „Nu m-aş mai întoarce niciodată”

Oana Maria Ene este o tânără de 25 de ani, din Bucureşti, care - în decembrie 2013 - a renunţat la tot şi a plecat în Adu Dhabi, unde a obţinut un job la una dintre cele mai mari companii aeriene.  „Abia îmi luasem o garsonieră. Mă angajasem pe un salariu bunicel la o companie multinaţională. Aveam o relaţie stabilă. Şi într-o lună mi-am schimbat radical viaţa”, povesteşte Oana.

S-a prezentat la un târg de job-uri de stewardese fără să fie atrasă în vreun fel de această meserie. S-a prezentat la îndemnul surorii ei Georgiana, co-fondator „Vreau să fiu Stewardesă”. „Am fost cobaiul lor. M-au pregătit şi m-au trimis acolo. La scurt timp după ce m-am prezentat am primit un mail. Era o zi de duminică. Am fost anunţată că am luat interviul şi că sunt aşteptată să încep munca. M-am consultat cu ai mei, cu iubitul mei, cu prietenii mei. Toţi mi-au spus să mă duc. Aşa că mi-am împachetat cei 24 de ani de viaţă, în 60 de kilograme şi o lună mai târziu am plecat spre aeroport”, îşi aminteşte Oana.

A trecut un an şi trei luni de când a devenit stewardesă şi nu poate spune când va renunţa la noua ei profesie.  „În tot acest timp m-am schimbat. Am învăţat să zâmbesc mai mult. Am devenit mai optimistă. Le zâmbesc oamenilor chiar şi când nu mai sunt în uniformă. Mi-a intrat în reflex”, mai spune tânăra stewardesă.

Câştigă undeva la 2.300 de euro şi spune că această sumă este mare doar dacă locuieşti în România: „Aici preţurile la alimentele de bază sunt foarte mari. Am dat pe patru nectarine 20 de lei, o pâine costă 7 lei. Apa e iar scumpă. Carnea la fel. De aici ne luăm doar strictul necesar. Restul îl cumpărăm din ţările în care ajungem”.

„N-aş mai face această meserie...”

Dacă Oana nu ştie când va renunţa la această meserie, Monica Posmaieşi, o tânără de aceaşi vârstă cu ea, spune că nu s-ar mai întoarce la bordul unui avion ca făcând parte din echipaj. Să devină stewardesă era visul ei încă din perioada liceului. O prietenă de-a mamei sale i-a deschis apetitul pentru acest job. A vrut să se angajeze în ţară, dar a renunţat pentru că trebuia să îşi plătească singură cursul de aviaţie şi mai apoi nimeni nu avea să îi garanteze un job în acest domeniu. Astfel, s-a prezentat la Paris la un târg de job-uri pentru însoţitori de bord şi la scurt timp s-a mutat Qatar. A stat timp de doi ani, după care a renunţat. Spune că nu s-a putut acomoda.

„Lucrul pe care nu îl promovează foarte mult companiile aeriene atunci când te recrutează este programul. Ajungi să zbori nopţile. Ajungi să trăieşti tot timpul în alt fus şi nu că te muţi dintr-unul în altul. În fiecare zi eşti în alt fus orar şi nu ştii care este al tău. A fost foarte obositor să mă trezesc dimineaţa, dar pentru mine să fie seară. Eram foarte confuză de multe ori. Noi nu ştiam niciodată ce zi a săptămânii e. Ştiam data pentru că aveam un program: zburăm pe 16 nu ştiu unde, dar nu ştiam dacă este marţi sau joi. Weekend-urile nu existau, nici sărbătorile. Aveai concediu, dar nu se pupa cu ce planuri ai tu”, mărturiseşte Monica.

Spune că viaţa de stewardesă este una confortabilă. „Nu îţi lipseşte nimic. Înainte lucram 80 de ore pe lună şi mi se părea mult. Acum stau mult mai mult în picioare şi alerg mult mai mult. Diferenţa e de la cer la pământ şi mai ales când e vorba de bani”.

Deşi spune că singurul motiv pentru care s-ar întoarce la viaţa de stewardesă ar fi dacă nu şi-ar găsi în România un loc de muncă are şi lucruri de care îi e dor din acea perioadă. „Înainte mă răsfăţam mai mult. Mergeam la masaj, la cosmetică, la coafor. Aveam mai multă grijă de mine. Când eram acolo îmi era dor de ai mei”.

Întrebată ce ar schimba la job-ul de stewardesă, tânăra spune că nimic. „A ajuns acolo unde trebuia meseria de stewardesă. Poate că nu aş mai lăsa să existe avioane low cost. E o experienţă îngrozitoare şi un zbor ar trebui să fie plăcut, chiar şi cu turbulenţe. Să ai încredere în omul în care zbori”.

Acum Monica lucrează la o cafenea. Îşi doreşte o carieră în industria preparării de cafea. Are un singur sfat pentru fetele care visează la o astfel de carieră: „Să zâmbească!”.

„A fost visul meu, dar nu m-aş mai întoarce NICIODATĂ la arabi”Ați avut parte vreodată de un incident în timpul călătoriei cu avionul?

Posted by Gandul on 30 Mai 2015

 

Citește și: