Simona TUDORACHE
2733 vizualizări 25 nov 2016

Ca să ne păstrăm starea mentală şi fizică în parametri buni, profesorul de yoga Dana Ţupa ne recomandă să ne întoarcem la vechea tradiţie şi să ne culcăm la ora 22.00, altfel vom dezvolta o stare de oboseală cronică, stare care ne poate scădea radical performanţele în tot ceea ce facem, în general din cauza epuizării glandelor suprarenale. “Chiar dacă pare imposibil să adormim la ora 22, ţinând cont de actualele circumstanţe, câteva exerciţii simple de relaxare, pe care le putem efectua timp de 10 minute, ne pot ajuta să uităm de toate grijile şi să putem dormi liniştiţi, fără pauză, timp de aproximativ 8 ore pe zi. Dacă vom păstra acest program de somn, starea noastră de sănătate se va îmbunătăţi vizibil, vom deveni mult mai energici, ne vom recăpăta puterea de concentrare şi vom reuşi mult mai uşor ceea ce ne-am propus”, afirmă Dana Ţupa.    

 Patru paşi simpli pentru un somn bun:

1.Bea un ceai cald de tei, îndulcit cu miere cu aproximativ 30 minute înainte de a merge la culcare. Efectul calmant al acestuia este dat de proprietăţile neurosedative şi antispastice ale florilor de tei, datorită uleiului esenţial de farnesol.

2.Fă-ţi un ritual personal şi nu sări din problemele de la birou sau ale familiei direct în pat, sperând în mod absurd că vei adormi rapid. Dacă ai copil, ştii că înainte de culcare acesta este îmbăiat, masat, dat cu ulei etc. Tot astfel, o baie caldă înainte de somn, cu ulei de lavandă, poate face minuni, întrucât muşchii se relaxează, iar apa caldă duce corpul într-o zonă de confort.

3. Aşază-te pe pat, cu picioarele încrucişate (turceşte), şi, pentru câteva minute, fă o meditaţie simplă, încearcă să îţi urmăreşti respiraţia. Elimină pe cât posibil gândurile şi uneşte atenţia ta doar cu respiraţia. Deşi are valoare imensă în purificarea minţii, acest tip de meditaţie buddhistă este considerată uscată, plictisitoare şi aducătoare de somn pentru mintea umană, obişnuită să sară in permanenţă de la un gând la altul.

4.Întinde-te pe pat şi practică următorul exerciţiu de relaxare: încordează toţi muşchii, de la creştet până la degetele picioarelor. Menţine contracţia pentru 5-6 secunde şi apoi relaxează-te brusc. Repetă de trei ori acest exerciţiu şi apoi concentrează-te pe respiraţie.

 

Citește și: