Gandul.info
Silviu Bănilă
281 vizualizări 26 feb 2018

Supranumită „doamna cu chiştoacele”, Sally Dawly a început să cureţe străzile din Auburn de mucurile de ţigară în octombrie 2014.

Dotată cu o mătură, un făraş şi mănuşi, doamna Dawly a adunat mucurile de ţigară şi le-a aruncat la coşul de gunoi, acolo unde le este locul, informează odditycentral.com.

Pentru a ţine evidenţa numărului de chiştoace culese, Dawly a folosit un dispozitiv de înregistrare cu clicuri şi, la începutul acestei luni, a tras linie, reuşind să adune în tot acest timp un milion de mucuri de ţigară.

„Am vrut să adun un milion de resturi de ţigară”, a spus Dawly pentru fox40.com. Mucul de ţigară cu numărul un milion a fost ridicat dintr-o parcare a unui restaurant din Auburn.

Un asemenea număr de chiştoace poate reprezenta o reuşită de proporţii, dar nu şi pentru Dawly, care nu are de gând să renunţe la deratizarea oraşului. Sfatul acesteia pentru cetăţeni este să renunţe la fumat şi mai ales să nu mai arunce chiştoacele pe unde apucă. Următorul obiectiv al femeii este să ajungă la două milioane de mucuri de ţigară, adunate şi aruncate la tomberon.

Citește și: