Departamentul Social - Mediafax
4521 vizualizări 22 aug 2018

Declaraţiile lui Liviu Dragnea privind tentativa de asasinat de la adresa sa a declanşat un val de ironii pe pagina de Facebook a hotelului Athenee Palace Hilton, acolo unde cei patru străini ar fi fost cazaţi, potrivit afirmaţiilor liderului PSD.

Presupusa tentativă a devenit, de departe cel mai popular subiect al momentului pe paginile de socializare, iar internauţii s-au întrecut în a scrie cele mai amuzante comentarii pe tema scenariului unui film de spionaj care s-ar putea califica pentru o producţie de Hollywood.

Cel mai dezbătut aspect cu privire la filmul evenimentelor a fost cum au ratat misiunea cei patru asasini, care au fost furaţi de mirajul serviciilor de patru stele ale hotelului.

 „În numele asasinilor lui Dragnea: Acest loc este atât de minunat, încât au uitat pentru ce au venit”.

”Minibar ok – verificat. Cameră cu panorama – verificat. Minibar utilat – verificat din nou.  Serviciu de curăţare a armelor – verificat. Minibar cu tot ce trebuie – verificat din nou. Personal prietenos – verificat. Minibar, din nou - verificat. Tânără drăguţă la recepţie – verificat. Minibar cu chestii – verificat. .... Cred că aveam ceva de făcut, nu mai ţin minte precis ce anume – wtf, hai să mai dăm o tură pe la minibar”

 ”O idee genial de marketing. Domnul Dragnea a avut o strategie excelentă pentru a pune economia pe roate”

”Mă scuzaţi, acum un an m-am cazat în camera 214. Aţi găsit cumva o armă sub pat?”

”N-am cazat aici, patru asasini, şi a fost o experienţă minunată. Singura problemă pe care vrem să o semnalăm este că televizorul era blocat pe Antena 3. O experienţă minunată, vă asigurăm, nu am părăsit hotelul decât să plecăm direct la aeroport”.

„Patru stele, câte una pentru fiecare asasin cazat aici anul trecut în aprilie”.

„Servicii de cazare excelente pentru cei patru agenţi speciali desemnaţi pentru a-l termina pe cel mai corupt politician de până acum, Liviu Dragnea. Continuaţi să faceţi treabă bună!”

„Nouă românilor ne place foarte mult acest hotel, deoarece în 2017, au cazat 4 oameni care veneau în România special pentru a ne scăpa de Dragnea. Aceştia au stat 3 săptămâni şi nu şi-au dus la bun sfârşit planurile, deoarece, acest hotel se află în apropierea unui casino faimos plin cu românce frumoase. Vă rog să-i sunaţi să se întoarcă şi să încerce din nou. Şi că îi aşteaptă fetele”.

„Şi când recepţionera a văzut că ăia patru mototoli nu se descurcă, de ce nu le-a întins o mână de ajutor? Nu există room service la dumneavoastră? Când omul nu-şi găseşte cheia, minibarul, nu ştie pe ce buton să apese ca să tragă apa sau nu-l găseşte pe Dragnea, nu trebuie să intervină personalul hotelului să-l îndrume, să-l ajute? În orice stat civilizat aşa se întâmplă. Numai la noi, în România, se dau asemenea rateuri. Vă recomand pentru cazare, dar la servicii conexe ... nu ştiu ce să zic .. mai e de lucrat, e loc de îmbunătăţirea activităţii pe linie calitativă. Data viitoare să nu se mai întâmple!”, scrie un alt internaut.

Sunt câteva dintre comentariile lăsate la receenzii pe pagina de Facebook a hotelului Athenee Palace Hilton.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat, marţi, că a existat o tentativă de asasinat la adresa sa, patru cetăţeni străini venind în România cu acesta scop, la iniţiativa unui om celebru în lume.

"Am avut anul trecut o tentativă, în aprilie. Nu vreau să povestesc, pentru că nu este cazul. Au venit patru străini în România, cazaţi la Athenee Palace, mă rog am scăpat. Dar asta nu înseamnă că o să îmi iau pază. Da (au ajuns la mine- n.r.)", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Preşedintele PSD spune că ştie cine e în spatele acţiunii, dar nu a făcut public numele.

"Suntem într-un stat mafiot. Statul paralel este o mafie. Ştiu că s-a cercetat, mai departe nu ştiu. Da, dar nu pot să spun asta (cine i-a plătit – n.r.). Da, un om foarte celebru în lume. Nu, nu mă gândesc la el (Soros – n.r). El se gândeşte la mine", a mai spus Dragnea.

 

Citește și: