Alina Dan - Mediafax
4155 vizualizări 20 oct 2012

Romanul erotic "Fifty Shades Of Grey / Cele 50 de vicii ale domnului Grey" de E.L James, tradus recent şi în limba franceză, a devenit cartea care a înregistrat vânzări "uluitoare" în Franţa unde s-a vândut, în fiecare zi de la lansare, în aproximativ 75.000 de exemplare, informează dailymail.co.uk.

Astfel, volumul care este un bestseller mondial şi a fost catalogat de critică drept un roman "pseudo-porn", a devenit cartea cu cele mai rapide vânzări în Franţa.

În ciuda succesului, însă, cartea lui E.L. James este primită cu scepticism, chiar critic de către colegii scriitori. "Această carte este tot atât de apropiată de literatură precum este mâncarea pentru pisici de gastronomie", au spus unii critici. Chiar şi aşa, bestsellerul "Cele 50 de vicii ale domnului Grey", apărut în România, a depăşit cu mult în preferinţele francezilor mult mai celebra serie "Harry Potter".

Purtătorul de cuvânt al FNAC (Fédération nationale d'achats des cadres), cel mai mare retailer de cărţi, muzică, IT, CD‑uri, DVD-uri şi articole foto din Franţa, a precizat, într-o declaraţie de presă, că "practic, volumele îşi iau zborul de pe rafturi". De asemenea, acesta a precizat că popularitatea romanului este "inexplicabilă". "Nu am avut niciodată la vânzare o carte atât de populară ca aceasta", a spus reprezentantul FNAC, care deţine o cincime din vânzările de carte din Franţa.

"În prima zi de la lansare, am vândut 15.000 de copii ale cărţii. În unele magazine nu a rămas niciun exmplar", a adăugat acesta.

Nici chiar cronicile nefavorabile apărute în cele mai importante ziare din Franţa nu au scăzut din popularitatea cărţii. Publicaţia Le Figaro nota: "Aici nu este vorba despre nicio construcţie intelectuală. Avem de-a face cu «Fifty Shades of Boredom» ". Ziarul mai compara cartea - care a avut prima lansare în Marea Britanie, în mai 2011 - cu scrierile erotice clasice ale Marchizului de Sade, cu "Povestea lui O", de Pauline Rage, sau cu "Jurnalul dragostei" al lui Anais Nin. "Dincolo de aspectul erotic, este o literatură sado-masochistă, plină de detalii nesemnificative şi consensuală".

"Expune abisul cultural dintre ipocrizia anglo-saxonă şi vechiul, autenticul sado-masochism francez", consemnează şi revista muzicală Les Inrocks.

Dar, în timp ce mulţi sunt ocupaţi să critice noua apariţie editorială, editura franceză JC Lattes a dispus deja tipărirea a 500.000 de exemplare, aceasta fiind cea mai mare comandă a unei edituri din Franţa în ultimii ani.

Totodată, volumul "Fifty Shades Of Grey / Cele 50 de vicii ale domnului Grey" a devenit cartea cu cele mai rapide vânzări ale tuturor timpurilor, care s-a cumpărat în milipeste cinci oane de exemplare în Marea Britanie şi în 40 de milioane de exemplare în întreaga lume.

"Cele 50 de vicii ale Domnului Grey", de E. L. James (Colecţia Eroscop) a fost vedetă şi la Bookfest 2012, bestsellerul mondial atrăgând atenţia şi cititorilor români.

Citește și: