2901 vizualizări 25 dec 2016

10. Jackie: Este o privire analitică în viaţa lui Jacqueline Kennedy imediat după asasinarea soţului său, a preşedintului John F. Kennedy. Este o povestire foarte frumos construită a unei figuri feminine a Primei Doamne care apare mult diferită faţă de imaginea femeii timide pe care i-o construise mass-media. Natalie Portman joacă aici unul dintre cele mai bune roluri din cariera sa, cu o precizie care duce filmul la nivelul următor.

9. „Rogue One: A Star Wars Story”: Primul film Star Wars de sine stătător are o originalitate care îţi dă impresia de complet, de finalitate, odată ce îl vezi până la capăt. Există, totuşi, multe indicii că te găseşti în universul „Star Wars”, fie că este vorba despre personaje care tot apar, fie că vorbim despre anumite locuri în care se petrec unele scene-cheie. În ciuda mizei mari pe care a ridicat-o această producţie, entuziasmul poate fi pierdut pe alocuri, atunci când îţi aminteşti de primele filme ale francizei.

8. „Moonlight”: Este un film care traversează trei perioade ale vieţii unui tânăr ce locuieşte în Miami, pe numele lui Barry Jenkins, o peliculă ce surprinde complexitatea existenţei şi pe care trebuie să o vezi dacă eşti mare amator de cinematografie. Regia, jocul actoricesc şi modalitatea de filmare sunt toate la nivel maxim, iar povestea este una dintre cele mai puternice pe care le vei auzi anul acesta. 

7. „Manchester by the Sea”: Cel mai recent film al regizorului Kenneth Lonergan nu lasă deloc de dorit la capitolul „poveste”. Acesta urmează firul poveştii unui bărbat (Casey Affleck) obligat să lupte cu proprii demoni după moartea fratelui său, eveniment care îl transformă şi în protectorul nepotului său în vârstă de 16 ani. Pelicula surprinde mai ales suferinţa şi dificultatea iertării de sine, iar performanţa lui Affleck este cea mai bună din cariera sa. 

6. „Arrival”: Cele mai bune poveşti SF sunt cele care folosesc lumea reală drept punct de plecare, iar „Arrival” face acest lucru magistral, în aşa fel încât până la sfârşit rămâi complet uimit de aspectele pe care ţi le dezvăluie. Povestea vorbeşte despre doi oameni de ştiinţă, Amy Adams şi Jeremy Renner, care au misiunea de a descoperi de ce navele extraterestre au început să aterizeze pe Pământ şi îmbină atât elemente de ştiinţă, cât şi de acţiune şi thriller. 

5. „Hell or High Water”: cel mai bine scris film al acestui an, spun jurnaliştii de la Business Insider. Scenariul lui Taylor Sheridan este o adevărată comoară care le dă atât regizorului David Mackenzie, cât şi actorilor Jeff Bridges, Chris Pine şi Ben Foster instrumentele de care au nevoie pentru a duce la bun sfârşit o sarcină aproape imposibilă: să faci un film despre jefuirea unei bănci să arate ca ceva ce nu s-a mai văzut până acum. 

4. „Silence”: Martin Scorsese a aşteptat aproape 30 de ani pentru a putea face acest film despre doi călugări iezuiţi ce încearcă, în secolul al XVII-lea, să propage creştinismul în Japonia, iar aşteptarea a meritat tot efortul. Această producţie este diferită de tot ceea ce a făcut regizorul până acum. 

3. „American Honey”: După ce a călătorit prin inima Americii, regizorul britanic Andrea Arnold a găsit inspiraţia pentru a face acest film despre un grup de tineri boemi care ziua călătoresc în lung şi în lat vânzând reviste, iar noaptea petrec întruna. Cea mai nou intrată în distribuţie, actriţa Sasha Lane joacă rolul unei fete care se îndrăgosteşte de unul dintre tinerii din grup (Shia LaBoeuf). Filmul te absoarbe complet datorită cadrelor strânse şi a jocului actoricesc brut.

2. „La La Land”: Este filmul despre care jurnaliştii de la Insider spun că i-a făcut cel mai mult să zâmbească în 2016. Ryan Gosling şi Emma Stone au o chimie fantastică şi înfăţişează doi artişti care se luptă cu viaţa mondenă dură, care se îndrăgostesc, iar apoi sunt despărţiţi de ambiţiile individuale. Pus pe un schelet de musical, regizorul Damien Chazelle („Whiplash”) livrează o înfăţişare extrem de frumoasă a unui Los Angeles pe care îl vedem doar în vis.

1. „O. J.: Made in America”: Cu toate că există o dezbatere referitoare la calitatea de film sau de show TV a acestei producţii, jurnaliştii de la Business Insider l-au considerat cel mai bun film al anului. Regizorul Ezra Edelman foloseşte una dintre cele mai populare figuri apuse ale culturii pop pentru a analiza politica, problemele rasiale, pe cele de violenţă domestică, diferenţele de clasă şi sistemul judiciar, într-o peliculă de şapte ore şi jumătate, împărţită în cinci părţi, dar, în acelaşi timp, un tot unitar care nu pare deloc segmentat.

Citește și: