Mihai SCHIAU
4057 vizualizări 27 apr 2011

Ieri s-au împlinit 25 de ani de la una dintre cele mai mari greşeli din istorie, dezastrul de la Cernobîl. Cu această ocazie, Business Insider publică un top al celor mai mari şi scumpe erori din istorie.

25. Satelitul "pierdut" în spaţiu (costul l "greşelii", corelat cu inflaţia: 165,5 milioane de dolari) - anul 1999

În 1999, o echipă de ingineri de la Lockheed Martin a folosit sistemul englez de măsurare, iar NASA - pe cel metric, pentru a calcula traseul unui satelit care trebuia să orbiteze planeta Marte. Astfel, coordonatele de navigare au fost transmise greşit de la Lockheed la NASA şi satelitul de 165,5 de milioane de dolari s-a pierdut în spaţiu.

24. Scufundarea Titanicului (168 de milioane de dolari) - 1912

Cel mai cunoscut vapor al lumii s-a scufundat la prima sa călătorie, dinspre Anglia spre SUA, în 1912. Echipajul a ignorat avertizările de aisberguri şi a intrat într-unul. Partea dreaptă a Titanicului a fost distrusă în totalitate, iar 1.517 oameni au murit. Construirea vaporului a costat 7,5 milioane de dolari, echivalentul a 168 de milioane de dolari astăzi.

23. Biletul de loterie aruncat (181 de milioane de dolari) - 2010

O femeie din Anglia care a jucat la loterie a ghicit toate numerele, dar soţul ei a aruncat biletul la gunoi. Femeia a ştiut că a ales numerele corecte, deoarece le notase pe o foaie separată.

22. Aventurile lui Tiger Woods (750 de milioane de dolari) - 2010

La sfârşitul lui 2009, America a fost zguduită de seria de articole care anunţau că Tiger Woods a avut numeroase relaţii extraconjugale. Anul următor, jucătorul de golf s-a înţeles cu soţia lui, Elin Nordegren (foto), pentru un divorţ de 750 de milioane de dolari. Totuşi, imaginea lui Woods şi a companiilor a căror imagine era au avut de suferit. Un profesor spune că adevăratul cost al greşelii jucătorului de golf este de 12 miliarde de dolari.

21. Focul scăpat de sub control (1,3 miliarde de dolari) - 2000

Ceea ce a pornit ca un foc controlat s-a transformat rapid, din cauza vântului, într-un incendiu care a ars 194,2 km pătraţi de pădure din New Mexico (SUA) şi a lăsat 400 de familii fără case.

20. Cel mai scump avion prăbuşit (1,42 miliarde de dolari) - 2008

În timpul unui zbor de antrenament, bombardierul B-2, cel mai scump avion american, s-a prăbuşit imediat după decolare, din cauza senzorilor defecţi. Cei doi piloţi s-au salvat, dar avionul (unul dintre cele doar 21 construite vreodată) a fost complet distrus.

19. Vânătorul şi cel mai mare incendiu din California (1,5 miliarde de dolari) - 2003

Ceea ce trebuia să fie un banal foc de avertizare s-a transformat în cel mai mare incendiu din istoria Californiei (SUA). Focul s-a extins şi a pârjolit 1.214 km pătraţi, distrugând 2.322 de case şi omorând 14 oameni.

18. Ford şi modelul Edsel (1,85 miliarde de dolari) - 1957

Ford a început producţia modelului Edsel în 1957 şi a oprit-o în 1959, din cauza vânzărilor mult sub aşteptări. Business Insider spune că Edsel era "maşina nepotrivită, pe piaţa nepotrivită, la momentul nepotrivit".

17. Băutura copiată de Coca-Cola şi Pepsi (2,03 miliarde de dolari) - 1994

În 1994, compania Quaker a cumpărat brandul de băuturi naturale Snapple, pentru o sumă care azi ar depăşi două miliarde de dolari. Planul era ca sucurile, care erau foarte cunoscute pe plan local, să fie vândute în toate minimarketurile din SUA. Coca-Cola şi Pepsi şi-au dat seama de potenţialul Snapple şi au copiat băutura, începând să o vândă în toate supermarketurile.

16. Divorţul lui Rupert Murdoch (2,2 miliarde de dolari) - 1999

După 32 de ani de căsătorie, magnatul media a ales să divorţeze de soţia lui, căreia i-a oferit, atunci, bunuri de 1,7 miliarde de dolari, precum şi 110 milioane bani gheaţă. La două săptămâni de la despărţire, Murdoch s-a căsătorit cu amanta sa (foto).

15. Dezastrul nuclear de la Three Mile Island (2,8 miliarde de dolari) - 1978

Din cauza unei defecţiuni, apa care trebuia să răcească reactorul a ajuns în camera de control, iar uraniul supraîncălzit a cauzat cel mai mare accident nuclear din istoria Americii. Cu toate acestea, nimeni nu a fost ucis.

14. Magnatul japonez al cuprului (3,58 miliarde de dolari) - 1996

Yasuo Hamanaka deţinea, în 1996, 5% din rezervele de cupru ale lumii. Cu toate acestea, nu i se părea de ajuns, aşa că a încercat o "schemă" prin care să monopolizeze întreaga piaţă a cuprului. Curând, însă, preţurile au scăzut, schema lui a eşuat, iar imperiul pe care deja îl clădise s-a prăbuşit. În plus, Hamanaka a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru înşelătorie.

13. Inspectorii care au uitat să înlocuiască o supapă (5,1 miliarde de dolari) - 1994

În timpul unei verificări, lucrătorii de pe platforma petrolieră britanică Piper Bravo au înlocuit toate valvele, cu excepţia uneia. Fără să ştie acest lucru, ei au dat drumul la petrol, care s-a scurs şi a cauzat o explozie. 167 dintre cei 226 de muncitori de pe platformă au murit.

12. Sony cumpără studioul Columbia (5,6 miliarde de dolari) - 1994

Pe lângă cele 3,2 miliarde de dolari pe care le-au plătit, în 1989, pentru studioul Columbia, cei de la Sony au fost nevoiţi să achite şi datoriile companiei, dintr-un proces în care aceasta era implicată. Până în 1994, studioul a produs numai filme care s-au transformat într-un fiasco (precum Blankman, foto), la fel ca şi tranzacţia, care a adus, pentru Sony, pierderi de 4,8 miliarde de dolari la vremea respectivă.

11. Magnatul infidel al petrolului (6,1 miliarde de dolari) - 2009

Soţia lui Dmitri Ribolovlev l-a acuzat pe acesta de "infidelitate în serie" şi de faptul că s-a culcat cu mai multe femei, pe iahtul familiei. Divorţul a costat peste 6 miliarde de dolari, iar Ribolovlev a trebuit să îşi vândă multe din bunuri pentru a avea suficienţi bani cash să o "despăgubească" pe soţie.

10. Petrolierul scufundat (6,9 miliarde de dolari) - 2002

Petrolierul Prestige, care s-a scufundat la nord-est de Spania, a vărsat 63.000 de tone de ţiţei în mare, a omorât 600.000 de păsări şi a distrus mare parte din fauna marină a zonei.

9. Căpitanul beţiv şi petrolul deversat (7,8 miliarde de dolari) - 1989

Petrolierul Exxon era în drum spre California când a lovit ţărmul unui golf şi a deversat 760.000 de barili de ţiţei în apele de lângă coastele Alaskăi. Căpitanul, acuzat că era beat la momentul accidentului, a fost condamnat pentru neglijenţă.

8. Explozia navetei Challenger (11,1 miliarde de dolari) - 1986

Naveta Challenger a celor de la NASA a explodat la doar 72 de secunde de la lansare, din cauza unei greşeli de proiectare. Temperaturile sub zero grade şi faptul că nava nu era închisă etanş au determinat o explozie care i-a ucis pe toţi cei şapte membri ai echipajului. Challenger a costat 5,5 miliarde de dolari (care înseamnă azi 11,1 miliarde).

7. TEPCO nu repară centrala de la Fukushima (12 miliarde de dolari) - 2011

Cu doar o lună înainte de tsunamiul devastator care a lovit Japonia în 11 martie, compania TEPCO, care se ocupă de centrala de la Fukushima, a decis că aceasta este în stare de funcţionare şi i-a prelungit "viaţa" cu zece ani. Acum, TEPCO estimează că închiderea reactoarelor va costa 12 miliarde de dolari.

6. Explozia navetei Columbia (15,6 miliarde de dolari) - 2003

Naveta Columbia a fost distrusă cu doar şase minute înainte de aterizare, din cauza unei fisuri într-una dintre aripi. Toţi cei şapte membri ai echipajului navetei de 13 miliarde de dolari au fost ucişi.

5. Terra cumpără Lycos (15,7 miliarde de dolari) - 2000

Compania spaniolă de telecom a cumpărat, în 2000, motorul de căutare Lycos, care era la momentul respectiv al treilea cel mai accesat site din SUA. Suma plătită atunci a fost de 11,6 miliarde de dolari. În 2004, Terra a vândut motorul de căutare către o companie sud-coreeană, pentru 95,4 milioane de dolari.

4. Mercedes-Benz cumpără Chrysler (26,6 miliarde de dolari) - 1998

În 1998, Mercedes-Benz a cumpărat firma Chrysler cu 37 de miliarde de dolari, pentru a crea Daimler-Chrysler. Fuziunea nu a funcţionat conform planului, iar Mercedes a vândut brandul în 2007, cu 11 miliarde de dolari.

3. Cea mai mare scurgere de petrol din istorie (40,5 miliarde de dolari) - 2010

Pe 20 aprilie 2010, platforma petrolieră a BP din Golful Mexic a explodat, deversând cinci milioane de barili de ţiţei în mare. Aceasta este cea mai mare scurgere de petrol din istorie. Costurile aurului negru pierdut şi ale reparaţiilor au ajuns la 40 de miliarde de dolari.

2. AOL cumpără Time Warner (146 de miliarde de dolari) - 2000

AOL a cumpărat compania Time Warner, în 2000, pentru 182 de miliarde de dolari şi a vândut-o, nouă ani mai târziu, cu 36 de miliarde. După separare, AOL a fost evaluată la doar 2,5 miliarde de dolari.

1. Dezastrul nuclear de la Cernobîl (720 de miliarde de dolari) - 1986

Pe 26 aprilie 1986, patru reactoare ale centralei nucleare de la Cernobîl (URSS, actualmente Ucraina) au explodat în timpul unui test . Explozia a aruncat în aer o cantitate uriaşă de substanţe radioactive. Costurile s-au ridicat, în 1986, la 358 de miliarde de dolari (ceea ce ar însemna, astăzi, 720 de miliarde), făcând din explozia de la Cernobîl cea mai mare şi costisitoare greşeală din istorie.

Citește și: