43 vizualizări 9 iun 2009

Autorităţile de la Beijing au impus distribuitorilor de PC-uri să livreze, de la 1 iulie, doar computere cu un sistem de cenzură complex preinstalat, relatează Associated Press.

Software-ul "Green Dam-Youth Escort" va permite părinţilor să controleze mai bine conţinutul online urmărit de copii, a anunţat Jinhui Computer System Engineering Co., compania care, împreună cu Beijing Dazheng Language Technology Co., a câştigat contractul guvernamental şi a dezvoltat programul. Acesta a fost creat pentru a bloca accesul la site-uri pornografice, însă vor putea fi blocate şi alte site-uri, nu doar pe bază de adresă web, ci şi prin stabilirea anumitor cuvinte cheie. În prezent se lucrează la o bază de date cu site-uri care să fie blocate din start. Potrivit managerului general al Jinhui, Zhang Chenmin, utilizatorii vor putea dezactiva programul sau chiar şterge.

China este ţara cu cel mai mare număr de utilizatori de internet din lume, 250 de milioane, dar şi cu cel mai strict control asupra conţinutului, autorităţile stabilind ce este disponibil şi ce este interzis utilizatorilor locali.

Prin programe de restricţionare asemănătoare cu "Green Dam-Youth Escort", autorităţile de la Beijing blochează frecvent site-uri "sensibile" din punct de vedere politic, precum cele care contestă Partidul Comunist sau sunt în favoarea independenţei provinciei Tibet. Pornografia pe internet este absolut interzisă, iar o amplă acţiune desfăşurată la nivel naţional anul acesta a dus la închiderea a peste 1.900 de site-uri.

John Palfrey, un expert în cezură online de la universitatea Harvard, a criticat ultima decizia a regimului comunist din China, apreciind că "Green Dam-Youth Escort" aduce cenzura mai aproape de utilizator, unde este mai eficace. Deşi utilizatorii vor putea închide sau înlătura software-ul, Palfrey este de părere că mulţi nu o vor face sau nu vor şti cum. Totodată, expertul de la Harvard este îngrijorat că programul ar putea lăsa urme ale navigării pe internet. Deşi nu a fost construit şi pentru a monitoriza conţinutul urmărit, un viitor update i-ar putea adăuga capacităţi de supraveghere a utilizatorului, avertizează Palfrey.

Zhang Chenmin, managerul companiei care a dezvoltat "Green Dam-Youth Escort", a anunţat că a fost semnat un contract în valoare de 3 milioane de dolari între Jinhui şi statul chinez. Sistemul de filtrare va fi oferi gratuit distribuitorilor de PC-uri timp de un an.

Potrivit The Wall Street Journal, companiile care produc şi distribuie PC-uri în China au fost informate încă din 19 mai, de ministerul chinez pentru Industrie şi Tehnologia Informaţiei, că de la 1 iulie sistemul "Green Dam-Youth Escort" va trebui preinstalat pe hard-disk sau oferit de un CD alături de fiecare PC. Totodată, companiilor vot fi obligate să raporteze autorităţilor câte PC-uri cu acest sistem inclus au vândut. Într-un anunţ de pe site-ul ministerului chinez se spune că toate şcolile erau obligate să instaleze sistemul pe fiecare PC pe până la sfârşitul lunii mai.

Marii producători de PC-uri, Lenovo, Dell, Apple şi HP nu au comentat decizia autorităţilor chineze. (V.M.)



 

Citește și: