Gandul
4882 vizualizări 17 apr 2019

Cercetătorii speră să colecteze celule care să ajute la clonarea acestor specii de cai dispărute, scrie gizmodo.com.

Mânzul a fost descoperit în depresiunea Batagaika, în 11 august 2018. Cadavrul se află într-o stare remarcabilă de conservare, datorită îngheţului îndelungat. Specimenul ar aparţine unei specii de cai denumită Lenskaya sau Lena, după cum scrie Siberian Times.

Savanţii de la Universitatea Federală Nord-Estică din Yakutsk şi Fundaţia de Cercetare în Biotehnologie Soaam din Coreea de Sud analizează în prezent rămăşiţele, în speranţa că vor putea clona calul preistoric.

Pentru a face asta, aceştia au nevoie de celule viabile - şi până acum nu au reuşit să le extragă.

Au avut loc peste 20 de încercări de creştere a celulelor din ţesutul animalului, toate soldate cu un eşec. Luna trecută, a început analiza detaliată a cadavrului de mânz, iar cercetarea va dura până la finele lunii aprilie.

foto: NEFA

Savanţii au reuşit să extragă mostre de sânge lichid din vasele de sânge ale inimii specimenului, conservate datorită condiţiilor bune de îngheţ, a declarat Semyon Grigoryev, şeful Muzeului Mamuţilor din Yakutsk. Nu se ştie încă dacă vor putea fi extrase celule bune din mostrele de sânge preistoric.

În vremurile în care trăia, acest animal superb avea o coadă neagră şi o coamă impunătoare.

„Potrivit studiilor noastre, mânzul a murit la vârsta de două-trei săptămâni”, a declarat Grigoryev.

Acesta ar putea fi cel mai bine conservat exemplar din Era Glaciară. Ruşii şi sud-coreenii mai încearcă, dincolo de mânzul preistoric, să cloneze un mamot lânos. Reînvierea speciilor, ne place sau nu, s-ar putea petrece mai devreme decât ne-am fi imaginat vreodată, datorită clonării, o tehnologie pe cât de avansată, pe atât de controversată.

Citește și: