330 vizualizări 11 feb 2010

România a trimis la Berlinala 2010 două filme despre mamă, tată şi fiu. Mama şi tatăl, Clara Vodă şi Adrian Titieni, sunt împreună în "Colivia", scurtmetrajul lui Adrian Sitaru ("Pescuit sportiv", "Valuri"); în "Eu când vreau să fluier, fluier!" (după piesa Andreei Vălean) debutul în lungmetraj al lui Florin Şerban, Clara Vodă rămâne singură cu fiul ei, Silviu, puşcăriaş.

Silviu (extraordinarul tânăr actor George Piştereanu), care are 18 ani, îi spune mamei sale că e o curvă. O spune calm, enunţiativ. Mama l-a înşelat pe el, fiul ei, cu diverşi bărbaţi. Cum îşi găsea pe unul, cum el, Silviu, devenea un pachet de aruncat, "un gunoi, un căcat". Cuvântul "curvă" în gura lui are un sens în plus decât cele adulte, pe care i le dă un soţ, un bărbat. Când un bărbat ia de nevastă o femeie este întrebat şi răspunde: "Da, de bună voie şi nesilit de nimeni".

Când un băiat este adus pe lume de o femeie, nimeni nu îl întreabă dacă vrea să se nască din acea mamă. Există o vorbă populară de revoltă a fiului împotriva mamei care sună aşa: "Mai bine mă făceai un muşuroi sub un gard". Un bărbat înşelat divorţează, un fiu înşelat de mama lui este, în marea majoritate a cazurilor, distrus, terminat ca om. "Sunt mama ta, eu te-am făcut!" ţipă femeia ca unic argument. "Nu eşti mama mea. Eşti o curvă. Dacă-l iei pe ăla micu în Italia cu tine, să-l nenoroceşti ca pe mine, te omor".
Silviu îşi apără fratele mai mic ca un tată. Îşi supune mama unui tratament de o rară violenţă, încheiat cu un ciob de geam pe care şi-l pune la gât - privirea lui George Piştereanu m-a făcut atunci să tresar, uitând pentru o clipă că văd un film. La capătul lui, femeia plânge ca o fată, toată răceala şi siguranţa ei s-au dus dracului. "Nu ştiu, Silviu. Nu ştiu ce să mai fac, nu mai ştiu nimic".

Silviu îşi naşte mama. La începutul întâlnirii, el este bietul ei fiu, la sfârşit, femeia matură, de aproape 40 de ani, este fiica fiului ei. Nu eşti cu adevărat părintele copilului tău dacă nu atingi momentul în care el îţi e tată şi mamă. Toate astea mi le-a spus actorul George Piştereanu, cu ochii, cu gura şi cu mâinile. Sunt un părinte fericit să învăţ de la acest băiat. Adrian Titieni este Tatăl. Aproape kafkian, mătăhălos, serios, dominator, plictisit. Fiul e slăbuţ, introvertit, are "nervi", pare sensibil până la maladiv. Aduce în apartamentul amărât de bloc un porumbel bolnav. Fireşte, tatăl e realist-indignat: "Ai adus microbi în casă". E dur, n-are nuanţe, e nemilos, îi spune copilului să termine cu prostiile. "Vrei să dau banii pe-o colivie, da' pasărea moare şi eu rămân cu colivia".

Această perspectivă clasică a relaţiilor tată-fiu este răsturnată într-un sfert şi ceva de oră de scenariul lui Adrian Sitaru, cu concursul excepţional al lui Adrian Titieni. El derapează iute, dar controlat, ca un mare pilot de formula 1, de la poza iniţială a Tatălui castrator până la înmărmuritoarea secvenţă finală, când îşi face apariţia, ca un caraghios omenos, cu colivia pentru pasăre. Pentru pasăre? Colivia e pentru fiul lui, ca să mai şteargă gratiile dintre ei. Iar băiatul stă "cool" cu ochii în ecranul computerului, de unde se aud sunetele unui joc cu împuşcături-laser şi monştri, fără să întoarcă privirea spre taică-său. "Unde-i pasărea?" "Nu mai e. Am pus-o într-un pom. A zis mama că să moară la familia ei". Tatăl mătăhăieşte şi mormăie. Fiul frământă la rece tastatura.

Citește și: