144 vizualizări 4 iul 2007

Înainte de 1990, o statuie a lui Caragiale realizată de Constantin Baraschi se afla, ascunsă de ochii publi­cului, în curtea editurii Cartea Româ­nească de pe strada Nuferilor, devenită între timp G-ral Berthelot. Se pare că sculptorul a participat la concursul pentru statuia lui Lenin care urma să fie amplasată în Piaţa Scânteii şi, sigur pe victorie, a turnat statuia în bronz înainte de a-i fi aprobat proiectul. Însă, „Lenin-ul” său nu este cel ales de autorităţile comuniste şi Baraschi schimbă capul liderului comunist cu cel al lui Caragiale şi îl propune din nou.

Dar Caragiale, cu degetul mare între vestă şi cămaşă, este refuzat din nou. După mulţi ani în care statuia a rămas într-o curte de pe Splai, nu se ştie cum, probabil prin intervenţia neoficială a directorului de atunci al editurii, scriitorul Marin Preda, statuia lui Caragiale ajunge sub o boltă de viţă de vie în curtea editurii Cartea Românească. Imobilul de pe G-ral Berthelot este restituit însă foştilor proprietari şi lucrării lui Baraschi i se găseşte un loc mult mai potrivit. Statuia e amplasată pe strada Maria Rosetti, cu faţa spre o casă unde scriitorul a locuit înaintea exilului german şi în apropierea străzii care îi poartă numele. Dar aventurile lui Caragiale nu s-au terminat aici.

În 2002 se întâmplă un lucru foarte ciudat. Statuia este luată de pe soclul din Rosetti şi mutată în faţa Teatrului Naţional. Monumentul era unul clasat la categoria B, adică era un monument istoric de importanţă locală, iar schimbarea amplasamentului nu se putea face decât cu avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice sau al Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice. Fără un astfel de aviz mutarea intră sub incidenţa Codului Penal. Dar această schimbare a amplasamentului s-a făcut doar pe baza unor dispoziţii verbale. Se pare că Dinu Săraru, pe atunci director al Teatrului Naţio­nal din Bucureşti, a decis că pur şi simplu îl vrea pe Caragiale în faţa teatrului, iar ministrul Culturii de atunci, Răzvan Theodorescu, cu ajutorul unui primar de sector, s-a conformat. Nici Săraru, nici Theodorescu nu au negat vreodată această afirmaţie. Noua echipă a ministerului declara în 2006 că a încercat să gă­sească responsa­bilii pentru aceas­tă mutare, în sco­pul eventualei ac­ţionări a lor în instanţă.

Lucrul a fost imposibil pentru că nu există niciun act, mutarea nu este tre­cută în niciun registru, nu există niciun document care să ateste că ea s-a plimbat prin Bucureşti şi niciunul care să justifice de unde şi cum au fost cheltuiţi banii necesari pentru această lucrare. Amplasarea monumentului în faţa Teatrului Naţional a stârnit multe proteste publice şi, în 2006, monumentul a fost ridicat de acolo, restaurat şi pus înapoi pe soclul lui, rămas gol, în strada Maria Rosetti. Povestea nu pare desprinsă din scrierile lui Caragiale, ci de-a dreptul din acelea ale lui Eugen Ionescu.

Citește și: