Cătălin Niţu
365 vizualizări 5 oct 2018

Acestea pot înregistra cu exactitate bătăile inimii, stabilind astfel ora decesului şi momentele în care a avut loc atacul. Pentru a doua oară în istorie, o brăţară FitBit a jucat un rol important în identificarea şi prinderea unui criminal în Statele Unite.

Presa americană scrie despre un caz în care o victimă de sex feminin a fost ucisă de tatăl său vitreg în vârstă de 90 de ani. Acesta a fost depistat pe camerele de supraveghere din zonă, însă informaţiile înregistrate de brăţara FitBit au fost cele care au ajutat la identificarea criminalului, întrucât bătăile inimii înregistrate de brăţară se suprapun cu timpul în care acesta a fost prezent în casa victimei.

În timpul vizitei, bătăile inimii victimei au fost semnificativ accelerate, probabil din cauza unei discuţii aprinse. La opt minute distanţă de momentul în care cearta a început, bătăile inimii au încetinit semnificativ, aproape brusc, iar la alte cinci minute după ce agresorul a părăsit locul crimei, acestea au dispărut complet.

Toate aceste momente sunt înregistrate în contul de FitBit ale victimei, compania acceptând să colaboreze cu forţele de ordine, punându-le la dispoziţia acestora. De altfel, politica de confidenţialitate a companiei menţionează aceste lucruri atunci când îţi înregistrezi un cont.

Un alt caz, care s-a rezolvat tot datorită unei brăţări de fitness, este cel lui Connie Dabate, omorâtă de propriul soţ.

Citeşte continuarea pe go4it!

Foto: Captură

Citește și: