823 vizualizări 17 oct 2016

Trauma produsă unui copil reprezintă un abuz şi denotă un comportament agresiv  îndreptat asupra celui care se află evident într-o situaţie inferioară şi fără apărare. Ea are ca rezultat anumite consecinţe fizice şi emoţionale negative.

“Principalele efecte ale abuzului asupra copiilor sunt:
1. Din punct de vedere fizic: abuzurile şi neglijările pot determina răni grave, probleme medicale serioase, handicapuri sau chiar moartea.
2. Din punct de vedere emoţional: atunci când adulţii abuzează copiii, aceştia îşi formează anumite atitudini negative despre lume, aceasta devenind pentru ei ameninţătoare şi nesigură. 
3. Copiii devin astfel anxioşi, labili emoţional sau defensivi, cu dificultăţi de exprimare şi control emoţional. 
4. Deficienţele de dezvoltare emoţională şi lipsa de încredere pot face dificilă relaţionarea cu persoanele apropriate în timpul vieţii de adult.
Printre consecinţele abuzului asupra copiilor avem:
1. Imagine de sine scăzută: copiii cred că adulţii au întotdeauna dreptate. Ei pot rămâne cu impresia că au fost trataţi astfel din cauză ca au fost răi şi că, de fapt, au meritat să fie abuzaţi;
2. Probleme în dezvoltarea emoţională: pe parcursul vieţii, cel care a suferit un abuz simte că este dificil să îşi exprime emoţiile (indiferent dacă acestea sunt pozitive sau negative) sau să înţeleagă sentimentele altora; 
3. Probleme de relaţionare: o parte dintre cei care au fost abuzaţi tind să devină ei înşişi abuzatori, căutând relaţii cu persoane pe care le pot domina; copiii abuzaţi învaţă să nu aibă încredere în adulţi şi dezvoltă în timp tulburări de relaţionare;
4. Coşmaruri: retrăirea traumei în timpul somnului poate fi o caracteristică frecventă la persoanele care au suferit diferite abuzuri;
5. Simptome somatice funcţionale: dureri de cap sau abdominale, vărsături, stare de somnolenţă sau de rău, tahicardie, tulburări respiratorii, toate pot fi consecinţele stării de anxietate sau de depresie cauzate de abuz” , precizează psihoterapeutul Anca Kosina, de la clinica Pro Vita, pentru Gândul.

Creşterea stimei de sine este o consecinţă a întregului travaliu educativ. Ea poate începe de la vârste mici, 3-4 ani, astfel:

- Punctaţi mai mult succesele decât eşecurile;
- Încercaţi să-i încurajaţi pe copii cât mai des şi permiteţi-le independenţă;
- Oferiţi-le libertatea de a greşi, dar discutaţi cauzele şi consecinţel, pentru ei şi pentru cei din jur;
- Iubiţi-i necondiţionat, dar puneţi limite;
- Fiţi disponibil, ascultaţi-i atunci când au nevoie, permiteţi explorarea şi încurajaţi întrebările;
- Nu stabiliţi standarde nejustificat de mari,
- Evitaţi ironia, ridiculizarea;
- Daţi-le responsabilităţi şi lăudaţi-i atunci când le îndeplinesc;
- Observaţi ce calităţi au, şi ajutaţi-i să-şi dezvolte talentele;
- Încercaţi să practicaţi dvs. înşivă ceea ce le cereţi, fiţi un model bun;

Citește și: