652 vizualizări 14 aug 2016

“Asumarea iubirii este o formă de evoluţie spirituală, de maturizare interioară. Există o responsabilitate pentru ce se întâmplă cu acea curgere a iubirii, ce se întâmplă cu tine şi cu celălalt.

Dacă îţi doreşti ca o persoană să te poarte în inima ei, atunci ai o responsabilitate şi faţă de tine (cum vrei să te poarte) dar şi faţă de acea inimă.

Iubirea este, de fapt, o  muncă cu tine însuţi. Din iubire, tu hotărăşti să te schimbi, îţi doreşti să devii mai bun, eşti gata să renunţi la modele de gândire sau de comportament ce nu susţin drumul iubirii. Eşti dispus să ierţi sau să te eliberezi de tot ceea ce ar constitui un balast. Când iubeşti, tu lucrezi cu tine însuţi pe mai multe niveluri: afectiv, senzitiv, cognitiv, spiritual, tocmai de aceea iubirea este împlinire de sine”, precizează psihoterapeutul Anca Kosina pentru gândul.

Într-o relaţie animată de o dragoste puternică, e necesar ca fiecare să îşi păstreaze independenţa."Există încredere şi respect, există cunoaştere şi susţinere, există comunicare şi empatie, există bucurie şi dăruire. Nimeni nu încorsetează pe nimeni”, subliniază psihoterapeutul.

Ca o legătură să devină puternică în timp, este esenţial ca între cei doi să existe compatibilitate. “De multe ori, în căsnicie, un partener nu este îndrăgostit de celălalt, ci de o imagine ideală pe care şi-a "confecţionat-o" la începutul relaţiei. Inevitabil, partenerul va fi inferior acestor aşteptări, aşa va apărea frustrarea care va genera tensiuni şi va determina un impas marital sau un divorţ ineficient. Iubirea trebuie trăită la toate nivelurile şi ancorată frumos în plan fizic, pentru că ea trebuie însoţită nu numai de respect şi empatie, ci şi de cunoaştere, de înţelepciune şi bucurie”, adaugă Anca Kosina, de la clinica ProVita, pentru Gândul.

Psihoterapeutul crede că oamenii care aleg să "fugă" de iubire, se condamnă, de fapt, la singurătate: “Există o destul de răspândită "filosofie" în zilele noastre, conform căreia este preferabil să nu ai nevoi "afective" într-o societate competitivă, în care sunt valorizate "dinamismul", "determinarea", "stăpânirea emoţiilor" sau "libertatea afectivă".

A avea nevoie de afecţiune, de recunoaştere, de iubire sau suport emoţional pare mai degrabă un dezavantaj. "Nevoia" este ceva care te poate transforma într-o persoană slabă, dependentă. Nevoia de a iubi şi de a fi iubit nu este însă o slăbiciune, este ceva arhetipal, cu toţii o purtăm cu noi, chiar dacă o recunoaştem sau nu. Când nevoia de a iubi şi a fi iubit este reprimată sau nerecunoscută, ceea ce rămâne este singurătatea, sacrificiul inutil, izolarea emoţională sau boala. Putem observa în jur cum părinţii îşi înăbuşe dragostea faţă de copii sau partenerii îşi blochează sentimentele unul faţă de celălalt. Este nevoie să fii pregătit să primeşti iubirea, să îi acorzi. timp, pentru că nu se deschide oricum sau în faţa oricui”.

Citește și: