Ana Obretin - Mediafax
322 vizualizări 12 sep 2018

Licitaţia a avut loc marţi, în nordul Marii Britanii, la casa Omega Auctions.

Înregistrarea demo a trupei The Konrads din 1963, care include o partitură vocală susţinută de foarte tânărul David Bowie, cu mult înaintea celebrelor momente Ziggy Stardust, a fost recuperată de unul dintre colegii de formaţie ai regretatului star şi avea un preţ de pornire de 10.000 de lire sterline (11.200 de euro).

Cu toate că Bowie era, la 16 ani, saxofonistul grupului, înregistrarea îl surprinde în calitate de solist, interpretând piesa "I Never Dreamed". Înregistrarea nu a avut niciun fel de impact la vremea ei, casa de discuri Decca, pentru care era realizată proba, oferindu-le celor de la The Konrads şansa unei audiţii abia un an mai târziu. Şi atunci, numai pentru a-i respinge. De altfel, Bowie a părăsit ceea ce a rămas în istorie ca prima sa trupă la scurt timp după acest eşec.

Înregistrarea a fost regăsită de David Hadfield, toboşarul formaţiei, când se muta şi aruncată într-un coş de pâine.

Cea mai veche înregistrare audio realizată vreodată cu David Bowie, vândută pentru 45.000 de euro

Muzicianul britanic David Bowie a murit pe 10 ianuarie 2016, la vârsta de 69 de ani, după o luptă de 18 luni cu cancerul.

David Bowie a fost cântăreţ, compozitor, producător şi inginer de sunet şi a câştigat numeroase premii BRIT, MTV Music Video şi Grammy. Activ pe parcursul a cinci decenii şi cunoscut pentru reinventarea periodică a stilului său, Bowie este considerat un influent inovator în muzică.

Celebritatea artistică a venit pentru David Bowie în 1972, cu "The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders From Mars", un album ce a promovat noţiunea de star rock care ar trebui să aibă aspectul unui extraterestru venit din spaţiul îndepărtat. Combinând cu succes rock-ul britanic cu stilul de teatru japonez Kabuki, David Bowie a creat cu această ocazie un alter-ego spectaculos şi androgin, Ziggy Stardust.

Încercând să capteze interesul publicului pentru Ziggy Stardust, David Bowie dezvăluia într-un interviu din ianuarie 1972 că era bisexual - deşi mulţi au spus că a fost doar o stratagemă publicitară -, şi-a vopsit părul în portocaliu şi a început să poarte articole vestimentare feminine. Albumul a devenit o veritabilă senzaţie şi a avut un succes de public deosebit.

David Bowie s-a inspirat pentru muzica sa dintr-o vastă paletă de forme de artă, filosofie şi literatură. El a fost, de asemenea, actor de film şi teatru, regizor şi realizator de videoclipuri muzicale. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără "Space Oddity" (1969), "The Man Who Sold the World" (1970), "Aladdin Sane" (1973), "Station to Station" (1976), "Let's Dance" (1983), "The Buddha of Suburbia" (1993) şi "Earthling" (1997). Albumele starului britanic s-au vândut în peste 150 de milioane de copii pe plan mondial.

Ultimul material discografic, al 28-lea din carieră, intitulat "Blackstar", a fost lansat pe 8 ianuarie 2016, ziua în care artistul a împlinit vârsta de 69 de ani.

Foto: Omega Auctions

Citește și: