493 vizualizări 5 mar 2017

În cadrul unui nou studiu, experţii, susţin că au descoperit o nouă teorie cu privire la culorile deosebite pe care le are blana acestor ierbivore, notează IFL Science.

Având în vedere că animalul îşi petrece o parte din timp în zapadă şi un alt timp în pădurile dese, experţii susţin că blana ursului s-a adaptat pentru a-l putea camufla în ambele medii, scrie Descoperă.

Însă culoarea urechilor şi petele de pe ochi sunt utilizate mai mult pentru comunicarea dintre urşii panda. O altă teorie sugerează că petele ar putea regla temperatura animalelor, având în vedere că îşi petrece timpul în două medii complet diferite.

Cercetătorii au comparat din punct de vedere filogenetic 195 de specii de carnivore şi 39 de subspecii de urşi. Analizând relaţia dintre, mediul în care trăiesc şi comportamentul lor social. Experţii au descoperit o legătură între culorile deschise şi zăpadă şi culorile întunecate şi pădurile. Astfel blana ursului panda s-a adaptat ambelor medii. 

Citește și: