Silviu Bănilă
1090 vizualizări 27 mar 2018

„De unde ştim că suntem în lumea reală? De fapt, s-ar putea să nu fim. Tot ce percepem, tot ce experimentăm, este un rezultat al creierului, care interpretează informaţia senzorială, furnizată într-o anumită modalitate.

Sunt Anil Seth. Sunt profesor de neuroştiinţă la Universitatea din Sussex, în Marea Britanie. Acum puteţi spune că toate experienţele noastre sunt halucinaţii. De câte ori suntem de acord asupra lucrurilor, asta formează realitatea. Creierul se bazează pe aşteptările anterioare, despre ceea ce este acolo, pentru a interpreta informaţia senzorială vastă, zgomotoasă şi neclară, de care se „loveşte” încontinuu.

Percepţia, în loc să fie o reflecţie a ceea ce este în lume, reprezintă un proces de interpretare. Este simplu să presupunem că vedem cu ochii. De fapt, vedem cu creierul. Ochii noştri sunt necesari, dar descoperim că percepţia este mai degrabă un produs al modului în care creierul nostru interpretează toate aceste informaţii. Ochii sunt o fereastră către realitatea obiectivă externă. Şi când echilibrul oscilează între cum interpretează creierul informaţia senzorială şi ce înseamnă ea de fapt, oamenii încep să vadă lucrurile pe care alţii nu le văd, au halucinaţii”, explică Anil Seth, citat de Business Insider.

„Când te uiţi la un nor, şi uneori vezi nori în formă de feţe, atunci ai halucinaţii. O altă situaţie este cea în care luaţi droguri psihedelice. Oamenii au experienţe neobişnuite, văd lucruri care nu sunt acolo. Desigur, nu înseamnă că acele lucruri există în realitate. Creierul funcţionează diferit, pentru că aşteptările anterioare domină informaţia senzorială.

Vedem multe lucruri, atunci când creierul este afectat de droguri. Creierul devine dezorganizat. Toate aceste reţele ale creierului devin active, în acelaşi timp şi îşi încetează activitatea simultan. În starea psihedelică, ceea ce percepeţi este mai dependent de creier, decât de datele senzoriale, care se canalizează prin ochi şi urechi. Avem ocazia să ne lămurim cum şi de ce se întâmplă aceste lucruri”, spune Seth.

„Ceea ce experimentăm ca fiind real este o construcţie a creierului. Când experimentez o anumită culoare, asta nu înseamnă că aceasta există în univers, că o cană roşie este vopsită cu o culoare care există independent în mintea şi creierul meu. Nu, roşul este ceva construit de creierul meu, pentru a interpreta informaţia vizuală. Asta ne îndeamnă să ne punem întrebări: Este ceva real? Este ceva acolo?”, se întreabă cercetătorul.

Citește și: