44 vizualizări 8 oct 2008

Criminali. Pedofili. Viola­tori. Ingredientele perfecte pentru o „emisiune efervescentă, plină de umor, dramă şi inedit”. Aşa şi-au descris cei de la Prima Tv nou-intratul în grilă Tribunalul Poporului. Iar în dreptul emisiunii, pe site-urile de recomandări catodice există specificaţia „divertisment”. Păi da, că numai amuzant poate fi cazul unei fetiţe de 11 ani, violate de un pârnăiaş care are după gratii o „carieră” de 28 de ani. Sau povestea unor părinţi care-şi ştiu copilul ucis de un cunoscut. Ori cea a enoriaşei bumbăcite de preotul satului. Comedie cu râs isteric, ce mai.

Luis Lazarus şi doctorul Cristian Andrei reuşesc, totuşi, să stârnească râsul, prin abordările stupefiante ale subiectelor. E de neuitat, de pildă, scena în care câinii special antrenaţi caută în tufişuri urmele răufăcătorului, iar o voce tenebroasă descrie tandru acţiunea. Pe fundal, tema muzicală din Pantera Roz. Cum să nu hohoteşti?

Apoi, întotdeauna fascinantul Cristian Andrei, cu „analizele” lui profunde: „O fi ceva cu Sile? Este el un monstru? E diferit de restul băieţilor sau bărbaţilor din ţara asta? (...) Instinctul bărbaţilor este să fie ei mai presus decât agresorul. Practic, e o chestiune între bărbaţi”. Te zgudui de râs, nu alta.

Totuşi, momentele ilariante alternează cu cele de dramatism feroce: în miezul anchetei, Lazarus anunţă: „Afară a început să plouă. Noi nu ne oprim”. În difuzoare, muzica din Dosarele X. Apoi, micuţa violată de animalul pe care satul îl vrea linşat e îndemnată să deseneze cu cariocile primite de la nenea doctoru’. În vreme ce fetiţa colorează, se aude un cântec duios al lui Yann Tiersen, de pe coloana sonoră de la Amèlie. Lacrimi garantate.
Până la urmă, Lazarus şi Andrei au dreptate: emisiunea lor e de divertisment. Numai că, punând faţă în faţă conceptul de distracţie, tematica show-ului şi cheia în care e tratată, rezultă un nou gen tv: divertismentul horror.

Citește și: