Laura Cojocaru
9975 vizualizări 27 apr 2019

Mark Goodram de 36 de ani şi Jon-Ross Watson, în vârstă de 31 de ani, din Bolton îi acuză pe reprezentanţii loteriei că nu au scrupule pentru că în loc să le ofere patru milioane de lire, ei au demarat o anchetă, pentru a demonstra că banii cu care au cumpărat biletul au fost furaţi.

Cei doi bărbaţi din Marea Britanie au tras lozul câştigător. După ce au cumpărat un bilet la Loto cu un card bancar au aflat că sunt fericiţii care urmează să încaseze patru milioane de lire. Au sărbătorit cu mâncăruri şi băuturi scumpe câteva zile, până să afle că reprezentanţii companiei de la care au cumpărat biletrul au demarat o anchetă împotriva lor. Agenţia Loto Camelot susţine că banii cu care au cumpărat cei doi barbaţi biletul au fost furaţi, aşa că nu intenţionează să le ofere premiul.

Compania a descoperit că cei doi bărbaţi nu aveau card bancar, aşa că susţin că acel card a fost furat.

Bărbaţii contestă acuzaţiile, susţinând că i-au dat 10 lire unui prieten pentru a le împrumuta cardul. Cei doi bărbaţi susţin că îşi cunosc drepturile şi vor reclama la poliţie compania care deţine loteria:

„Sloganul loteriei este: Ai putea fi tu. În această situaţie ar trebui să fim noi. Şefii Camelot ne încurcă, probabil pentru că ştiu că am avut un trecut tumultos şi că am fost în închisoare. Trebuie să ne plătească datoria. Am petrecut ca nişte milionari” a declarat Jon Watson.

Bărbaţii au fost mult timp certaţi cu lege şi închişi pentru furt.

Goodram are 22 de condamnări pentru 45 de infracţiuni, iar Watson se afla pe lista de „Cei mai căutaţi oameni din Bolton”, în 2017, pentru acuzaţii de furt, potrivit Mirror.

Foto: The Mirror

Citește și: