Alexandra Mortu
2796 vizualizări 29 iul 2019

Tânăra de 16 ani trăieşte o adevărată agonie după ce în urmă cu 2 luni a fost transportată de urgenţă la spital după s-a plâns de dureri acute în zona abdomenului şi a spatelui.

După ce au supus-o mai multor teste şi analize, doctorii au dat un verdict cutremurător - insuficienţă renală acută. Aceştia i-au anunţat părinţii că fiica lor are nevoie de un transplant de rinichi pentru a-i creşte şansele de supravieţuire.

Însă, din păcate, niciunul dintre ei nu era dispus să îi doneze un rinichi deoarece aceasta este fată, deci nu merită riscul.

„Cine să-şi doneze ricnichii? E fată”, a declarat tatăl acesteia, Ramashray Yadav, mediei locale. Gestul cutremurător a fost acceptat şi făcut şi de mama tinerei.

„Dacă tatăl îşi donează un rinichi şi ulterior nu va putea să îşi facă treaba cu un singur rinichi, atunci întreaga noastră supravieţuire e supusă riscului deoarece salariul lui zilnic reprezintă singura sursă de întreţinere a familiei”, Baleshwar Yadav, rudă a tinerei, a declarat pentru Times of India.

„Doctorii ne-au anunţat că ambii ei rinichi au cedat şi are nevoie urgent de un transplant. În afară de operaţie, transplantul costă 100.000 de dolari şi nu există nicio garanţie că va supravieţui”, a continuat acesta.

În timp ce este adevărat că familia nu îşi permite costurile unui transplant, totuşi părinţii nici măcar nu au încercat să găsească o altă persoană compatibilă sau cel puţin să informeze guvernul despre situaţia disperată a adolescentei, în ciuda faptului că în trecut sau mai acordat fonduri pentru cazuri similare cu al tinerei. În schimb, şi-au luat fiica acasă pentru a avea grijă de ea.

Situaţia femeilor în India este dramatică. De exemplu, datele obţinute de la un spital din Patna arată: 77% din donatori de rinichi sunt femei, în timp ce doar 8% din numărul total de recipienţi au sexul feminin, relatează Oddity Central.

Deşi cazul adolescentei a fost viralizat pentru a se strânge suma necesară, totuşi încă nu a fost găsit un donator. 

Foto: SNS

 

Citește și: