Gandul
2457 vizualizări miercuri, 09:12

Filmul despre cel mai mare inamic al lui Batman, interpretat de Joaquin Phoenix, a fost lansat săptămâna aceasta, părerile fiind împărţite, scrie dailystar.co.uk.

Potrivit unui studiu TMZ asupra căutărilor de pe Pornhub, se pare că există peste 700.000 de căutări care implică keyword-ul „joker”, în primele patru zile de la lansarea filmului.

Producţia nu ar putea fi o sursă de inspiraţie „sexuală”, în condiţiile în care Phoenix (44 de ani) joacă rolul unui individ cu grave probleme psihice.

Duminică, aproape 300.000 de utilizatori de Pornhub au căutat filme porno inspirate de clovnul psihopat.

Un fenomen similar a fost înregistrat în 2016, în cazul lui „Harley Quinn” - interpretată de Margot Robbie - în „Suicide Squad”.

Anul trecut, 10 milioane de căutări după „Margot Robbie” au fost înregistrate pe Pornhub.

„Joker” este o poveste ce merge la „originile” personajului negativ emblematic, oferind noi dimensiuni asupra clovnului marginalizat, care se transformă într-un psihopat.

Joaquin Phoenix, unul dintre „cameleonii” de la Hollywood, a suferit o pierdere în greutate extremă, pentru a devenit aproape „de nerecunoscut”.

Acţiunea filmului se desfăşoară în 1981, urmărind viaţa comicului mediocru Arthur Fleck, care recurge la violenţă pentru a se răzbuna pe societate.

În prima săptămână, „Joker” a depăşit toate aşteptările în privinţa încasărilor. Se zvoneşte chiar că Joaquin Phoenix ar putea „împuşca” un Oscar, după ce a fost nominalizat în 2013 pentru rolul din „The Master”.

Filmul a generat însă critici legate de atacurile armate şi posibilele imitări ale violenţei din film. Producătorii „Joker” au fost acuzaţi că le oferă o cale de comunicare aşa-numiţilor „Incels” - celibatarii extremişti.

Phoenix este ultimul nume greu din industrie care îl joacă pe Joker pe marele ecran, după Heath Ledger, în „The Dark Knight” (2008).

Jack Nicholson l-a interpretat pe Joker în 1989 în filmul „Batman”.

Între 1966 şi 1968, actorul cubanezo-american Cesar Romero l-a interpretat pe Joker într-un serial tv.

Citește și: