Silviu Bănilă
17932 vizualizări 22 iul 2019

Roberto Escobar, fratele celebrului „baron al cocainei” Pablo Escobar, ucis în 1993, i-a trimis o scrisoare antreprenorului miliardar Elon Musk, în care îl invită într-un business cu canabis. Compania ar urma să se numească „Elon Escobar Drugs Inc.”

Roberto Escobar i-a cerut lui Elon Musk să-i obţină o graţiere de la Donald Trump, pentru a veni în SUA, unde ar urma să transforme Tesla „într-o afacere profitabilă”, scrie unilad.co.uk.

Nu este o glumă: fratele celebrului Pablo Escobar i-a scris lui Musk oferindu-i „şansa” de a se revanşa în cazul „aruncătorului de flăcări pentru carnea de grătar”.

Compania „Escobar Inc” a lansat „aruncătorul de flăcări original” în data de 11 iulie 2019.

Roberto susţine că un angajat de la Tesla i-a furat ideea aruncătorului de flăcări care ajută la rumenirea vitei pe grătar, în urmă cu doi ani, sub oblăduirea lui Musk.

Antreprenorul l-a ameninţat pe Musk: „Nu îmi place să furi de la mine, nu este frumos să faci asta în Columbia”, a scris Roberto Escobar.

În contextul acestor tensiuni, Roberto i-a oferit lui Musk - „un gringo inteligent” - trei soluţii care să-l ajute să îngroape „securea războiului” şi să formeze o echipă „formidabilă”.

Una din soluţii este înfiinţarea unei companii de marijuana, „Elon Escobar Drugs Inc”.

De asemenea, Musk ar fi urmat să-l ajute pe Roberto să obţină „iertarea” lui Trump.

A treia opţiune pentru Musk nu este atât de prietenoasă, deoarece, după cum spune Roberto Escobar, aceasta „nu există”.

„Fă aceste două lucruri şi suntem buni prieteni”, i-a transmis Roberto lui Musk. „Aştept...”

Elon Musk nu i-a răspuns, deocamdată, lui Roberto Escobar, pentru „a-şi rezolva problemele”.

Citește și: