Gandul.info
Silviu Bănilă
552 vizualizări 8 nov 2018

Emile Ratelband, în vârstă de 69 de ani, vrea să-şi schimbe data naşterii din 11 martie 1949 în 11 martie 1969 şi compară „schimbarea” cu cea referitor la sexul unui utilizator. „Poţi să-ţi schimbi numele. Poţi să-ţi schimbi genul. De ce nu poţi face asta şi cu vârsta?”, se întreabă bătrânul, citat de De Telegraaf.

Potrivit BBC, un tribunal din oraşul Arnhem, situat la sud-est de Amsterdam, va lua o decizie în patru săptămâni.

Judecătorii s-au declarat însă destul de sceptici în privinţa şanselor de reuşite ale lui Emile, deoarece nu există un mecanism legal care să-i permită să-şi modifice vârsta după bunul plac.

Ratelband se simte discriminat din cauza vârstei, deoarece nu se poate angaja şi nu are succes pe aplicaţia de dating TINDER.



„Când am 69 de ani, sunt limitat. Dacă am 49 de ani, pot să-mi cumpăr o casă, să conduc altă maşină. Pot lucra mai mult”, a spus acesta.

„Când sunt pe Tinder şi spun că am 69 de ani, nu primesc niciun răspuns. Când am 49 de ani, cu faţa mea, o să fiu într-o poziţie privilegiată”.

Ratelband a mai spus că, potrivit medicilor săi, are un corp de 45 de ani şi seamănă cu un „zeu tânăr”.

Pensionarul vrea să renunţe şi la pensie, dacă i se va accepta schimbarea anului de naştere.

Ratelband este o personalitate media şi speaker motivaţional. Acesta este trainer în programare neurolingvistică.

Bătrânul a asigurat vocea personajului Vladimir Trunkov în versiunea tradusă în limba olandeză a filmului de animaţie Cars 2.

foto: youtube.com

Citește și: