335 vizualizări 12 iun 2010

Spectatorii se adună, conştiincioşi, deşi mai sunt două ceasuripână să înceapă spectacolul. Nerăbdarea de fani privaţi deceniiîntregi de întâlnirea cu favoritul face din arşiţa lui 11 iunie2010 un simplu amănunt. Oameni în "uniformă de multinaţională",veniţi, cel mai probabil, direct de la birou, împart spaţiul cuinşi cu aer de foşti hippioţi. Cei din urmă rămân, prompt, labustul gol, odată intraţi în incinta stadionului. Doar pentrucâteva clipe, cât să schimbe tricourile de acasă cu celeinscripţionate cu numele lui Clapton, cumpărate de la loculfaptei.

Anunţat la ora 20.30, concertul începe cu doar un sfert de ceasmai târziu. În ovaţiile publicului, cei doi englezi îşi iau înprimire chitarele. Şi, după primele acorduri, se lămureşte până şiultimul bodyguard că "bunicii" de pe scenă (au trecut amândoi de 60de ani) sunt nişte indivizi cum rari ţi-e dat să vezi într-o viaţă.Aceşti prieteni vechi sunt în stare de lucruri fabuloase: jongleazăcu acorduri şi cu pulsul spectatorilor, schimbă instrumente de la opiesă la alta, se completează minunat (până şi vocile le seamănă),par să se joace, dar într-un fel meşteşugit, precis şi fascinant.Cântă piese aşteptate de toţi, dar au şi alegeri surprinzătoare."After Midnight", "Driftin' Blues", "Gimme Some Lovin'", "Presenceof the Lord", "Crossroads", "Had to Cry Today", "Dear Mr. Fantasy"se amestecă, lucru de mirare, cu "Voodoo Chile" şi "Georgia on MyMind", omagii aduse zeilor Hendrix şi Charles. Fireşte, cei care auţinut morţiş să caute pe internet play list-ul celorlalte concertedin turneu ştiu ce intră în "meniul zilei". Cei care au preferat săfie luaţi pe nepregătite cer insistent, din tribună, "Layla" şi"Cocaine", sperând în bunăvoinţa sorţii. Le primesc, aplaudăfrenetic şi se simt cu adevărat norocoşi.

"Can't Find My Way Home" se aude, dinspre scenă, către finalulconcertului. Niciunul dintre spectatori n-ar rămâne cu regrete dacăWinwood şi Clapton n-ar mai găsi drumul către casă. I-ar păstraprin preajmă, trăgând nădejde că vor cânta la nesfârşit. N-o fac,însă îşi bucură susţinătorii două ceasuri încheiate.

Concertul de vineri a avut publicul pe care l-a meritat. Primeleacorduri ale fiecărui hit au fost întâmpinate cu aplauze, fiecaresolo şi-a primit uralele cuvenite. Iar mulţimea de pe stadion aînţeles (ori şi-a amintit) de ce oamenii de pe scenă sunt atât demari. "I have finally found a place to live in the presence of theLord", au cântat Clapton şi Winwood. "În sfârşit, am găsit un locîn care să trăiesc în prezenţa lui Dumnezeu". Peste 10.000 deoameni s-au aflat, vineri seară, dacă nu în prezenţa lui Dumnezeu,măcar în prezenţa sfântului Eric, protectorul blues-rock-ului.

Citește și: