Madalina Cerban
2065 vizualizări 23 mai 2012

Membrii formaţiei Mandinga au declarat pentru MEDIAFAX că îşi propun să facă un spectacol perfect în finala Eurovision, care va avea loc sâmbătă, la Baku, în Azerbaidjan, obiectivul lor fiind să ajungă între primele cinci ţări în topul final al competiţiei.

Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a calificat în finala concursului, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, marţi, de semifinala care s-a desfăşurat la Baku, în Azerbaidjan.

Deşi solista formaţiei Mandinga, Elena Ionescu, a avut nişte probleme cu casca, trupa românească, care a participat în concurs cu piesa "Zaleilah" (compozitor Costi Ioniţă), a reuşit să treacă cu bine de semifinala de marţi. De altfel, AFP scria, marţi, că România se numără printre ţările favorite la ediţia de anul acesta a Eurovision, alături de Rusia, Italia, Serbia şi Marea Britanie.

Contactaţi de MEDIAFAX, membrii trupei Mandinga au spus că, din păcate, în semifinala de marţi seară nu a fost atât de bine ca la repetiţii.

"Dacă la toate repetiţiile de până acum nu am avut probleme tehnice, am avut parte de aşa ceva tocmai în direct, în timpul semifinalei. Din fericire, Elena este o foarte bună profesionistă şi o artistă excelentă şi a reuşit să facă faţă situaţiei", a spus Alex (Mandinga).

La rândul său, Elena, solista trupei, a explicat: "Este ca atunci când conduci o maşină cu geamurile aburite. Se vede ceva, dar totuşi, dacă nu cunoşti foarte bine drumul, faci uşor un accident. Aşa a fost şi pentru mine pe scenă. Noroc că ştim foarte bine piesa şi că există o comunicare perfectă între mine şi băieţi, pentru că am reuşit să facem faţă unui moment delicat. Am avut o scurtă reacţie de şoc în momentul în care am realizat că nu mai aud nimic în cască. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu scena, asta înseamnă că este aproape imposibil să te sincronizezi cu piesa şi colegii de scenă, bazându-te doar pe ecoul care vine din sală. Totuşi, noi am reuşit să trecem peste acest moment, să ducem piesa până la capăt şi, cu ajutorul telespectatorilor şi al juriului de specialitate, să reprezentăm România în finala Eurovision".

La rândul său, Omar a precizat că toate ţările participante au trupe foarte bune în concurs. "Nu vrem să comentăm ce au făcut ceilalţi pe scenă. Noi vrem să ne concentrăm asupra show-ului nostru şi în finală să oferim tot ceea ce Mandinga are mai bun".

În ceea ce priveşte planurile pentru marea finală, de sâmbătă, membrii trupei Mandinga şi-au propus să facă "un spectacol perfect". "Obiectivul nostru este să ajungem între primele cinci ţări. Desigur, ne dorim să câştigăm Eurovision. Am muncit şi muncim mult pentru asta. Am venit aici să-i facem mândri pe români şi fix asta vom face şi pe 26 mai", a spus Alex.

Totodată, Elena a precizat că Eurovision este un concurs complex şi greu, din care cei de acasă cunosc doar 10%. "Este foarte multă muncă în spate şi un program încărcat, de care dacă nu te ţii ieşi imediat din joc. E dificil să spun că ceva a fost mai dificil decât altceva. Participarea la Eurovision este o ocazie specială, pentru care le mulţumim celor de acasă că ne-au acordat-o. Avem încrederea românilor şi sprijinul lor, aşa că nu ne permitem să arătăm cu degetul ceva. Ne dorim ca totul să fie perfect şi fiecare dintre noi, din Mandinga, dar şi din echipa TVR, dă tot ceea ce are mai bun pentru ca România să fie reprezentată exemplar la Eurovision", a spus cântăreaţa.

Totodată, Elena le mulţumeşte fanilor că susţin Mandinga şi le dau membrilor trupei atâta energie. "Împreună mergem la câştig în finala Eurovision!", a mai spus ea.

Cele 18 ţări care au evoluat în prima semifinală Eurovision, marţi, pe scena Crystal Hall de la Baku, au fost, în ordinea intrării în concurs: Muntenegru, Islanda, Grecia, Letonia, Albania, România, Elveţia, Belgia, Finlanda, Israel, San Marino, Cipru, Danemarca, Rusia, Ungaria, Austria, Moldova şi Irlanda.

În afară de România, în semifinala de marţi s-au mai calificat Moldova, Islanda, Ungaria, Danemarca, Albania, Cipru, Grecia, Rusia, Irlanda.

Cei 10 finalişti au fost desemnaţi pe baza votului telespectatorilor şi a votului unui juriu de specialitate, în egală măsură.

Eurovision va continua joi, cu a doua semifinală, când vor concura, în ordinea tragerii la sorţi: Serbia, Macedonia, Olanda, Malta, Belarus, Portugalia, Ucraina, Bulgaria, Slovenia, Croaţia, Suedia, Georgia, Turcia, Estonia, Slovacia, Norvegia, Bosnia şi Herţegovina, Lituania.

Ţările calificate direct în finală sunt Marea Britanie, Franţa, Italia, Azerbaidjan, Spania şi Germania.

Finala concursului Eurovision va avea loc sâmbătă, de la ora 22.00 (ora României).

Românii din străinătate vor putea vota formaţia Mandinga în finală numai dacă vor urmări concursul la televiziunea publică din ţara în care se află - pentru a afla numerele de telefon alocate piesei trupei.

Ediţia de anul acesta a concursului Eurovision se desfăşoară la Baku, în Azerbaidjan, după ce Ell & Nikki au câştigat competiţia de anul trecut, cu piesa "Running Scared".

În 2011, trupa Hotel FM, reprezentanta României la Eurovision, s-a clasat pe locul al 17-lea în concursul a cărui finală a avut loc la Düsseldorf Arena, în Germania.

Semifinala de marţi a fost difuzată în direct pe TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, iar semifinala de joi şi finala de sâmbătă vor fi transmise în direct de aceleaşi posturi ale televiziunii publice.

Eurovision a devenit faimos, de-a lungul anilor, pentru muzica uneori de o calitate îndoielnică, recitaluri bizare şi voturi despre care nu o dată s-a spus că se dau pe criterii politice. Este uimitor cât de multe ţări au acordat cele mai mari note vecinilor, ediţie de ediţie. Cu toate acestea, Eurovision îşi are fanii înfocaţi. Câştigătorul concursului se bucură de atenţie şi prestigiu, iar de-a lungul timpului, printre aceştia s-au numărat şi nume care au făcut legendă în muzică - ca Abba, Julio Iglesias, Johnny Logan şi Celine Dion.

La concurs participă ţările membre ale European Broadcasting Union (EBU), o organizaţie înfiinţată în 1950 de 23 de reprezentanţi ai televiziunilor europene, într-o conferinţă care a avut loc la Devon. În prezent, însă, în EBU sunt aceptate şi ţări non-europene, astfel explicându-se participarea unor ţări ca Maroc şi Israel.

EBU a venit cu ideea concursului Eurovision în 1955. Era un proiect extrem de ambiţios pentru acele timpuri - televiziunea prin satelit nu fusese încă inventată, iar Europa nu mai avusese niciun astfel de eveniment care să-i reunească ţările. Cu toate acestea, a fost un succes, prima ediţie având loc în Elveţia, în 1956. Doar şapte ţări au participat în primul an - Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Elveţia şi Luxemburg. Însă concursul a fost urmărit de patru milioane de telespectatori din cele şapte ţări - o cifră record pentru acea vreme.

Concursul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea selecţiei naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este "Tornero", compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

Citește și: