2806 vizualizări 26 feb 2017
În anii 1960, cariera lui Brando intrase pe o pantă descendentă. Cele două filme în care apăruse anterior, „One-Eyed Jacks” şi „Mutiny on the Bounty” au fost un eşec total în box office, iar unii critici au fost chiar de părere că „Mutiny” urma să marcheze sfârşitul epocii de aur a Hollywood-ului. Mai rău, însă, zvonurile despre comportamentul său răzvrătit îl transformaseră într-unul dintre cei mai indezirabili actori din industrie. Cariera sa avea nevoie să fie salvată, iar „The Godfather” („Naşul”) a fost motorul principal. Filmul l-a propulsat din nou în lumina reflectoarelor şi, printre toate starurile marelui ecran din acele vremuri - Michael Caine, Laurence Olivier, Peter O'Toole -, Brando a devenit favorit la premiul Oscar pentru Cel mai bun actor. 
 
În ajunul celei de-a 45-a ediţii a Premiilor Academiei, însă, Marlon Brando a anunţat că va boicota ceremonia, trimiţând-o în locul său pe Sacheen Littlefeather, o actriţă mai puţin cunoscută, preşedintele Comitetului Naţional de Imagine a Amerindienilor. 
 
În seara zilei de 5 martie, atunci când Liv Ullman şi Roger Moore au citit numele celui căruia i se acordase distincţia pentru Cel mai bun actor, privirea tuturor a căzut asupra femeii în rochie tradiţional apaşă, al cărei păr negru şi lung i se întindea pe umeri pe măsură ce urca scările. 
 
Moore i-a înmânat premiul, iar femeia l-a arătat sălii pline, s-a prezentat şi a spus: „Îl reprezint în această seară pe Marlon Brando, iar el m-a rugat să vă spun că, din păcate, nu poate accepta acest premiu care i s-a oferit într-un mod atât de generos. Iar motivul pentru această atitudine este tratamentul aplicat amerindienilor de către industria contemporană a filmului”. 
 
Mulţimea a amuţit, iar tânăra s-a uitat în jos şi şi-a cerut scuze. Ulterior, câţiva dintre cei prezenţi au început să aplaude şi au încurajat-o, iar Littlefeather a continuat să „implore” ca apariţia sa să nu fie privită drept o intruziune şi a transmis că speră ca în viitor se vor întâlni „pe carea iubirii şi a generozităţii”. 
 
În 1973 amerindienii nu aveau, practic, niciun fel de reprezentare în industria filmului şi erau folosiţi mai ales ca dubluri. Aceştia nu doar că erau neglijaţi sau înlocuiţi în filme de actorii albi, ci erau trataţi şi cu lipsă de respect, iar faptul că Brando a aflat aceste lucruri i-a schimbat părerea despre breasla cinematografică. 
 
În ziua care a urmat ceremoniei, New York Times a publicat în întregime declaraţia lui Littlefeather, pe care aceasta n-a putut s-o susţină până la final din cauza constrângerilor de timp, iar Brando şi-a exprimat susţinerea pentru mişcarea amerindiană. Acesta a scris: „comunitatea filmelor artistice este responsabilă pentru degradarea imaginii indienilor şi pentru bătaia de joc la adresa lor, descriind-o ca sălbatică, ostilă şi rea. Este şi aşa suficient de greu pentru copii să crească într-o astfel de lume. Atunci când copiii indieni îşi văd rasa portretizată astfel în filme, mintea lor suferă răni care sunt extrem de greu de anticipat”.

Citește și: