1900 vizualizări 20 apr 2019

Festivalul Scrumbiei este organizat de 18 ani în Duminica Floriilor, dar anul acesta autorităţile au decis să extindă evenimentul la trei zile, astfel că pe faleza Dunării din Galaţi au loc, în weekend, concursuri de pescuit, demonstraţii gastronomice cu produse pescăreşti, spectacole de muzică populară şi uşoară, o expoziţie unelte de pescuit, dar şi un târg al meşterilor populari.

La fel ca la ediţiile precedente, grătarele cu scrumbii reprezintă atracţia principală, iar gălăţenii stau la cozi pentru a cumpăra sortimente de peşte.

Porţiile pregătite la grătar şi ciorbele la ceaun sunt la căutare, deşi preţurile sunt mai mari decât la ediţiile precedente ale festivalului.

Dacă în pescăriile şi supermarketurile din oraş kilogramul de scrumbie are preţul de 30 de lei, o scrumbie pregătită la grătarul de pe faleză costă 12 lei o sută de grame.

„Preţurile sunt mari, ne aşteptam să fie mai mici, aici, la Dunăre. Scrumbia este exagerat de scumpă”, a spus unul dintre gălăţenii care au venit sâmbătă pe faleza Dunării.

„Preţurile sunt foarte mari, enorm de mari... Am cumpărat ciorbă de peşte, la 12 lei este enorm. Scrumbia este şi mai scumpă, este bătaie de joc”, l-a completat alt bărbat.

Din cauza preţurilor mari, numeroşi gălăţeni au venit, au văzut şi au plecat înghiţind în sec.

Pentru organizarea acestui festival, Primăria Galaţi a plătit 118.780 lei, fără TVA.

Citește și: