Departamentul Corespondenţi
1526 vizualizări 14 feb 2019

Forofotă mare înainte de film la Cluj-Napoca. Peste 100 de oameni au venit în prima seară să vadă producţia la unul dintre cinematografele din oraş. Cei mai mulţi ştiu de "Oh, Ramona!" din mediul online sau pentru că au citit cărţile lui Andrei Ciobanu.

Printre cei prezenţi, foarte mulţi tineri: "Am citit, şi primul volum şi al doilea şi mi-a plăcut foarte mult şi abia am aşteptat să vin la film".

"Păi am văzut trailler-ul şi mulţi prieteni au citit cartea", spune un spectator.

"Am văzut când am fost data trecută la un film, am văzut trailler-ul".

Situaţia este asemănătoare la cinematografele din Ploieşti sau Timişoara. Unii spun că se regăsesc în personaje, alţii recunosc faptul că au fost prinşi în triunghiuri amoroase.

Şi toţi recomandă filmul: "Mi-a plăcut foarte mult să cunosc actorii şi nu mă aşteptam să vorbească în engleză şi a fost foarte multă comedie".

"Da, pentru că în sfârşit la noi în ţară se face un lucru frumos şi e o comedie foarte bună, care se apropie de cele americane cât de cât".

"Cred că trecerile de la o persoană la alta cel mai mult şi personajele foarte bine alese", spune un alt spectator.

"Mi-a plăcut atitudinea fiecărui personaj, fiecare a avut o atitudine aparte şi asta a fost foarte interesant".

Cât priveşte o recomandare a filmului pentru prieteni: "E un film palpitant".

"Mesajul în primul rând, mesajul care îl transmite în primul rând părinţilor şi în al doilea rând tinerilor, faptul că este viaţa adolescentului din secolul 21 pe care noi, ca şi părinţi, încercăm să o înţelegem şi este singurul fel de a-l înţelege, prin a trăi puţin din ceea ce trăiesc ei în ziua de astăzi", susţine un spectator.

"Da, l-aş recomanda şi mi-a plăcut foarte mult că toate scenele au fost... scenele pasionale au fost foarte comice şi foarte drăguţ interzise, să spunem aşa. Şi chiar mă aşteptam după ce am citit cartea, mă aşteptam ca filmul să fie un pic chiar spre porno, dar a fost super ok şi asta chiar m-a încântat, nu aş fi vrut să văd, oricum, scenele alea".

"Sincer, mi se pare cel mai amuzant film pe care l-am văzut vreodată şi chiar e foarte bine făcut şi actorii sunt foarte grozavi şi joacă foarte bine", spune un timişorean.

Comedia ”Oh, Ramona!” este ecranizarea bestsellerului românesc autobiografic ”Suge-o, Ramona!”, de Andrei Ciobanu, care semnează şi scenariul alături de Alex Coteţ şi Cristina Jacob. În viziunea şi execuţia regizorului, povestea devine un film fără limitări culturale, fără graniţe geografice şi lingvistice, pentru o generaţie care trăieşte planetar experienţele irepetabile ale adolescenţei.

Aşteptată, deopotrivă, de fanii cărţii lui Andrei Ciobanu şi de cei ai filmelor "Selfie" şi "Selfie 69" ale Cristinei Jacob, comedia "Oh, Ramona!" este lansată în cinematografele din toată ţara pe 14 februarie 2019, de Ziua Îndrăgostiţilor. Biletele pentru proiecţiile în avanpremieră "Oh, Ramona" din 13 si 14 februarie pot fi cumpărate de AICI!

Citește și: