Diana MARCU
4571 vizualizări 23 mai 2012

"Dezamăgit de voci şi de show", astfel se declară Mihai Trăistariu, după ce a urmărit prima semifinală EUROVISION 2012, cea în care a concurat şi MANDINGA. Artistul, care a reprezentat România la competiţia muzicală europeană în 2006 la Atena şi a obţinut locul 4, spune că la acest concurs important este "circul, show-ul pe care un concurent reuşeşte să-l facă pe scenă".

"Circul primează şi domină clasamentele. Or eu n-am simţit asta aseară", a declarat artistul pentru gândul. "Dacă nu vii cu circ nu câştigi. Trebuie să vii ce ceva deştept pe scenă, cu o găselniţă", spune artistul român, care dă exemplu Rusiei, care merge în finala din 26 mai cu un grup de băbuţe. "Producătorii au avut o idee excelentă. Ar fi culmea să câştige reprezentantele Rusiei, Buranovskiye Babushki, datorită vârstei lor, că de voce nu poate fi vorba. Ar câştiga circul în detrimentul unor artişti care studiază şi 17 ani muzică", afirmă acesta.

Trăistariu mai spune că a sperat ca MANDINGA să înveţe ceva din experienţa celorlalţi participanţi din România. "Aş vrea ca Mandinga să facă spectacol, ori nu am văzut asta în semifinală. Poate o să arate ceva sâmbătă, în finală. Ai noşti sunt buni pentru că ceilalţi nu au adus nimic. Da, Elena are voce, arată bine, dar trupa a fost foarte bine comparativ cu ciurucurile care au evoluat în prima semifinală. Moldova a avut o piesă bună, iar Rusia o găselniţă inspirată. Altfel, semifinala nu m-a convins", spune Mihai Trăistariu.

"Parcă ar fi fost showbizul românesc - piese uşurele, de club, voci uşurele şi chiloţi. Ce show e ăsta? Doar chiloţi şi beţe, pentru că nici măcar un dans deştept nu am văzut pe scenă, doar beţe de tobă", se întreabă cântăreţul care-i vede pe români clasaţi în primii zece.

CE SPUNE MARCEL PAVEL DESPRE PRESTAŢIA TRUPEI MANDINGA

Referitor la problema tehnică cu care s-a confruntat solista Mandinga în semifinală, Trăistariu spune că şi el s-a confruntat cu aceeaşi problemă la Atena, în 2006.

"Am simţit că e în neregulă de la repetiţii", povesteşte pentru gândul artistul. "Aşa că am refuzat casca şi am intrat pe scenă fără ea. Ştiu că şi Luminiţa Anghel a păţit ceva asemănător. În semifinală sau în finală, ea şi-a scos casca", conchide Mihai Trăistariu.

FINALA EUROVISION 2012 se va desfăşura sâmbătă, 26 mai, de la 22.00.

Citește și: