Departamentul Corespondenţi
728 vizualizări 31 oct 2018

Firma care administrează hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac anunţă că, în acest an, tema aleasă va fi ”Frozen Love”, din care se voer inspira concepţia şi amenajările. Camerele principale ale obiectivului vor purta numele unor locuri şi obiective din zona Masivului Făgăraş.

Astfel, vizitatorii obiectivului din acest an vor ”ajunge” foarte uşor, în doar câteva minute, de pe Vârful Suru, la Lacul Avrig, Vârful Negoiu, Valea Doamnei, Cabana Podragu, Castelul de lut din Valea Zânelor sau Palatul Brukenthal de la Avrig, ghidându-se după câteva elemente simbol ale fiecărei atracţii, imortalizate artistic în gheaţă. 

”Călătoria” prin zona Masivului Făgăraş va continua şi în complexul de igluuri, camerele de aici urmând a purta numele ”Rezervaţia Arpăşel”, ”Vârful Moldoveanu” şi ”Poiana Neamţului”.

Tema aleasă în acest an pentru hotelul de gheaţă de la Bâlea: Frozen Love

2018 fiind anul în care România sărbătoreşte Centenarul, organizatorii proiectului hotelului de gheaţă de la Bâlea Lac vor marca acest eveniment, iar în premieră pentru acest obiectiv, restaurantul ce va fi amenajat în holul principal se va numi ”Regele Ferdinand I al României - Întregitorul”.

Turiştii care vor petrece nopţi la hotelul de gheaţă vor putea cumpăra un suvenir special: Astrid Friedrich a creat un parfum care va avea acelaşi nume cu tema Hotelului: ”Frozen Love”, acesta având două versiuni, pentru femei şi pentru bărbaţi.

Deocamdată, însă, la Bâlea Lac condiţiile meteorologice nu permit începerea lucrărilor. Acestea vor putea fi începute doar după ce stratul de zăpadă va fi suficient de consistent şi gheaţa lacului Bâlea va depăşi în grosime 20 de centrimetri.

Cel mai probabil, hotelul va fi deschis pentru vizitare în Ajun de Crăciun, spun organizatorii.

Primul hotel de gheaţă din România a fost realizat în 2006, la Bâlea Lac.Construcţiile de gheaţă inedite de la Bâlea rezistă timp de trei luni pe an. Aici vin anual, sute de turişti străini, îndeosebi vest-europeni, dar şi alte sute de români, dornici de experienţe extreme. 

Bâlea Lac reprezenta doar o zonă turistică fără pârtii amenajate, unde riscul de producere de avalanşe era foarte mare, pe crestele Făgăraşului, dar după ce a fost construit hotelul turismul montan extrem s-a revitalizat considerabil.

Tema aleasă în acest an pentru hotelul de gheaţă de la Bâlea: Frozen Love

Citește și: