Gilda Popa
1379 vizualizări 13 nov 2018

Aşa cum reiese din teaser, sezonul final al Game of Thrones este programat oficial pentru premieră în aprilie 2019, un an şi jumătate după ce a fost difuzat sezonul 7.

Din păcate, scrie vice.com, teaser-ul de câteva minute este alcătuit doar din imagini din sezoanele anterioare, iar HBO nu lasă nicio ”fereastră” pentru ce va prezenta anul viitor. Cel puţin, mai  spun jurnaliştii de la Vice, avem în sfârşit o idee despre momentul în care Game of Thrones se va întoarce pe micile şi marile ecrane. Având în vedere secretomania totală care înconjoară acest sezon final, ”ar trebui să fim recunoscători pentru orice informaţii pe care le putem obţine”.

Va fi cel mai scurt sezon din istoria Game of Thrones, cu numai şase episoade - sezoanele timpurii au avut zece episoade, iar sezonul trecut a avut şapte - dar având în vedere modul în care HBO a temporizat ultimul sezon, ne putem aştepta la episoade epice, de lungă durată.

Nu se ştie exact în care zi din luna aprilie va fi premiera, dar cel puţin e cert că iarna va veni primăvara viitoare, glumesc jurnaliştii de la Vice.

 

Citește și: