Clipe magice la Constanţa luni seară, la Constanţa, unde Loredana a dat startul unui nou turneu naţional, Magic, desfăşurat între 10 martie şi 10 aprilie, concert cu care artista va ajunge în 16 oraşe din ţară, dar şi la Chişinău. "Este cel mai complex şi performant show al meu. Este un show cu care pot merge oriunde în lume", mărturiseşte artista, care promite fanilor săi "o experienţă unică, inimaginabilă, magică".

Şase luni a lucrat Loredana pentru acest turneu naţional, din care nu lipsesc vocile surpriză, magicienii, dansatorii, acrobaţii, decorurile, luminile şi efectele speciale.

Şi pentru că artistei îi plac provocările, a pregătit românilor, şi nu numai, o experienţă inedită: de a-i fi alături în timpul concertelor sale. La Constanţa, unde Magic s-a auzit luni seara, biletele au fost sold-out de mai bine de o săptămână.

Organizatorii au suplimentat biletele, dar acestea au fost epuizate în câteva minute de la scoaterea lor la vânzare. Aşa că artista propune o nouă provocare, în parteneriat cu gândul, care prin platforma gândul.live va transmite în direct fragmente din concerte.

Concertele Loredanei, live pe gândul

Astfel, o parte dintre concertele susţine de Loredana LIVE, în format video, vor putea fi urmărite pe platforma loredana.gandul.info, accesibilă şi de pe mobil.

Mai mult, fanii care vor fredona piesele artistei şi vor prinde un loc la concertele din ţară, vor trăi şi ei o experienţă inedită. Ei vor avea posibilitatea să facă o magie, să "coloreze", la propriu, atmosfera din timpul showului, printr-un simplu click, cu telefonul mobil. Cum? Accesând  site-ul loredana.gandul.info şi bifând una dintre cele trei culori. Astfel, ecranele mobilelor care luminează într-o anumită culoare înlocuiesc acum brichetele de odinioară.

“Am aşteptat acest turneu şi vreu ca show-ul ‘Magic’  să ajungă în toată ţara! Îi aştept pe toţi fanii mei în sălile de spectacole pentru a trăi o experienţă unică şi irepetabilă!", spune Loredana.

Setlist-ul concertelor va conţine cele mai mari hit-uri ale Loredanei, inclusiv noul single “Lumea ta”, interpretat împreună cu Carla’s Dreams şi lansat la sfârşitul anului trecut.

Preţurile biletelor variază între 100 şi 150 de lei, în funcţie de localitate. Spectacolele sunt programate să înceapă la ora 19:30.

PROGRAMUL turneului "Magic":

10 martie – Constanţa, Casa de Cultură a Sindicatelor

11 martie – Galaţi, Casa de Cultură a Sindicatelor

13 martie – Ploieşti, Casa de Cultură a Sindicatelor

19 martie – Botoşani, Casa de Cultură a Sindicatelor

20 martie – Suceava, Casa de Cultură a Sindicatelor

21 martie – Iaşi, Casa de Cultură a Studenţilor

25 martie – Oneşti, Casa de Cultură a Sindicatelor

26 martie – Bacău, Teatrul de Vară “Radu Beligan”

27 martie – Braşov, Sala Sporturilor

31 martie – Piteşti, Casa de Cultură a Sindicatelor

1 aprilie – Tîrgu-Mureş, Palatul Culturii

2 aprilie – Cluj-Napoca, Casa de Cultură a Studenţilor

3 aprilie – Oradea, Teatrul “Regina Maria”

5 aprilie – Timişoara, Filarmonica “Banatul”

6 aprilie - Deva, Teatrul de Arta

7 aprilie - Sibiu, Casa de Cultura a Sindicatelor

9 aprilie - Chisinau

Citește și: