982 vizualizări 30 ian 2012

Google şi-a modificat, luni, logoul pentru a-l omagia pe Ion Luca Caragiale, la împlinirea a 160 de ani de la naşterea celebrului scriitor şi dramaturg român.

Luni, se împlinesc 160 de ani de la naşterea lui I.L. Caragiale, figură emblematică pentru cultura românească şi unul dintre cei mai importanţi scriitori şi dramaturgi români.

Noul logo al Google România prezintă un bust al scriitorului român, realizat în grafică. Totodată, în noul logo, bustul lui Caragiale este suprapus peste cuvântul "Google", care apare ca şi cum ar fi caligrafiat cu peniţa. De asemenea, grafica omagială include şi o scrisoare, care iese parţial din chenarul logoului, aluzie la "O scrisoare pierdută" a lui I.L. Caragiale.

Motorul de căutare Google alege rar să omagieze o personalitate din România, modificându-şi logoul în acest sens. În 2011, Google l-a mai omagiat pe sculptorul român Constantin Brâncuşi. Astfel, pe 19 februarie, Google a celebrat 135 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, noul logo fiind alcătuit din imagini ale unor lucrări realizate de celebrul sculptor, printre care "Domnişoara Pogany" şi "Sărutul". De asemenea, pe 19 august 2011, Google l-a omagiat pe George Enescu, la 130 de ani de la naşterea compozitorului român. Logoul de atunci l-a prezentat pe compozitorul român în timp ce cântă la vioară, iar peste cuvântul "Google" a apărut un portativ cu note muzicale.

Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852 în satul Haimanale, astăzi satul I. L. Caragiale, din judeţul Dâmboviţa, şi a decedat pe 9 iunie 1912, la Berlin. I.L. Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Potrivit biografiei sale postate pe site-ul CIMEC - Institutul de Memorie Culturală, o instituţie din subordinea Ministerului Culturii, între 1868 şi 1870 I.L. Caragiale frecventează cursurile Conservatorului de artă dramatică din Bucureşti, clasa de declamaţie şi mimică, avându-l ca profesor pe unchiul său, dramaturgul Costache Caragiali. În 1870 renunţă la postul de copist pe care îl ocupă la Tribunalul Prahova şi se angajează ca al doilea sufleur şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti. În această perioadă, începe să publice în gazetele politice şi umoristice de orientare liberală, Ghimpele, Telegraful, Asmodeu, şi este girant responsabil la Alegătorul liber (1875 - 1876) sau corector la Unirea democratică (1876 - 1877).

Între 1877 şi 1881, colaborează cu articole, reportaje, note sau traduceri la ziarul politic al junimiştilor, Timpul, şi tot acum frecventează şedinţele Junimii, în revista căreia îşi va publica, alături de M. Eminescu şi I. Creangă, principalele piese de teatru ("O noapte furtunoasă", 1879; "Conul Leonida faţă cu Reacţiunea", 1880; "O scrisoare pierdută", 1885; "D'ale carnavalului", 1885; "Năpasta", 1890). În 1879 face prima călătorie în străinătate, la Viena, ca invitat al lui Titu Maiorescu. În 1881 este revizor şcolar în districtele Suceava şi Neamţ, de unde se mută, la cerere, în 1882, în circumscripţia Argeş-Vâlcea.

Ca funcţionar la Regia Monopolurilor, în 1884, o cunoaşte pe Maria Constantinescu. Din această legătură se va naşte Mateiu I. Caragiale.

În stagiunea 1888/1889, Caragiale este director general al teatrelor, calitate în care se ilustrează, în ciuda şicanelor sistematice, ca un foarte exigent regizor şi organizator. În anul 1889 se căsătoreşte cu fiica arhitectului Gaetano Burelly, Alexandrina.

Tot în cursul anului 1889, apare la Editura Socec primul volum al lui Caragiale, "Teatru", prefaţat de Titu Maiorescu, prin studiul său din 1885, "Comediile d-lui I. L. Caragiale". Urmează mai multe volume, broşuri şi pliante, care, împreună cu "Calendarul Claponului" (1878), "Calendarul Moftului român" (1902) şi cu principalele gazete editate de Caragiale, singur sau în colaborare (Claponul, 1877; Naţiunea română, 1877; Bobârnacul, 1878 -1879; Moftul român, 1893; 1901 - 1902; Vatra, 1884 - 1903), alcătuiesc cea mai complexă ofertă făcută de un scriitor clasic român circuitelor de difuzare literară şi publicului.

În ciuda acestei activităţi prodigioase, care ar fi trebuit să-l consacre încă din timpul vieţii, lui Caragiale i s-a refuzat sistematic acreditarea socială sau culturală, aşa încât, după un şir de decepţii care culminează cu scandalosul proces al plagiatului (1901 - 1902), inventat de obscurul scriitor Caion, şi după câteva proiecte nerealizate de a se muta la Sibiu (1891), la Braşov (1892) sau la Cluj (1904), scriitorul se stabileşte cu familia la Berlin, în primăvara anului 1905.

De la Berlin, unde continuă să scrie, îmbogăţind literatura română cu câteva din capodoperele ei narative ("Kir Ianulea", "Calul Dracului"), Caragiale surprinde pe toată lumea, făcând cea mai completă şi mai radicală analiză politică a momentului, în studiul "1907". Din primăvară până-n toamnă, publicat parţial şi în revista vieneză Die Zeit.

În anul 1912 refuză să participe la festivităţile organizate în ţară cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani. Moare la Berlin în acelaşi an, în noaptea de 8 spre 9 iunie. Este înmormântat, provizoriu, într-un cimitir protestant. În toamna lui 1912 sicriul cu rămăşiţele sale este adus în ţară şi înmormântat la cimitirul Bellu.

Anul 2012 este declarat Anul Caragiale, prilej cu care instituţiile de cultură din România vor organiza mai multe evenimente dedicate cunoscutului scriitor.

Google îşi modifică frecvent logoul pentru a marca evenimente importante ale istoriei universale sau pentru a celebra mari personalităţi.

Madalina Cerban, madalina.cerban@mediafax.ro

Citește și: