Oncu Marius Gheorghe
2008 vizualizări 17 ian 2012

Samsung, cel mai mare conglomerat sud-coreean, a anunţat marţi că va investi în acest an suma record de 41,4 miliarde de dolari, iar grupul mizează pe cipurile logice şi ecrane OLED pentru a repeta succesele înregistrate în faţa rivalilor cu cipurile de memorie pentru calculatoare sau ecranele LCD.

Samsung nu a detaliat obiectivele investiţiilor de 47.800 miliare de woni, dar analiştii anticipau o majorare a investiţiilor în cipuri pentru dispozitive mobile şi ecrane OLED.
Grupul este renumit pentru investiţii în noi tehnologii noi înaintea rivalilor, scrie Reuters.

"Samsung are o capacitate solidă de a genera lichidităţi, care-i permite pariuri îndrăzneţe în noi tehnologii. Nicio altă companie IT nu-i poate bate în privinaţa investiţiilor şi acesta este modul în care Samsung găseşte noi surse de venit înaintea rivalilor şi creşte distanţa faţă de aceştia", a declarat Lee Sun-tae, analist la NH Investment & Securities.

De asemenea, grupul va angaja un număr record de 26.000 de persoane în acest an, faţă de 25.000 anul trecut. Samsung are în prezent la nivel global circa 350.000 de angajaţi.

Suma anunţată pentru investiţii vizează de la construcţia de fabrici la activităţi de cercetare-dezvoltare, angajări, respectiv fuziuni şi achiziţii.

Din totalul de aproape 48.000 de miliarde de woni, 31 miliarde de woni (27 miliarde de dolari) sunt investiţii de capital, în urcare cu 11% faţă de anul trecut, potrivit Samsung.

Aproximativ 25.000 de miliarde de woni (22 miliarde de dolari), 80% din investiţiile de capital, vor avea loc la Samsung Electronic, cea mai mare companie IT din lume după venituri, în principal pentru a creşte capacitatea de cipuri de sistem şi ecrane OLED, afirmă analiştii.

Investiţiile în cipuri precum procesoare şi senzori folosiţi la smartphonuri, tablete şi camere, vor depăşi pentru prima dată cheltuielile destinate producţiei de cipuri de memorie, urmând să ajungă la 7.500 miliarde de woni (6,5 miliarde de dolari), cu circa 1.000 miliarde de woni (873 milioane de dolari) peste investiţiile în cipuri de memorie, au adăugat analiştii IT.

De asemenea, investiţiile în tehnologia OLED vor urca, probabil, d ela 5.000 miliarde de woni anul trecut la 7.000 miliarde de woni (6,1 miliarde de dolari) în acest an, iar restul fondurilor vor fi cheltuite pentru diviziile LCD, baterii reîncărcabile şi LED.

Samsung produce procesoare pentru iPhone şi iPad ale Apple, dar şi pentru propria linie de produse mobile Galaxy. Divizia de ecrane are, de asemenea, o poziţie aproape de monopol asupra furnizării de ecrane OLED, folosite la gadgeturile mobile de lux şi considerate înlocuitoarele actualelor televizoare LCD.

Investiţiile record, în urcare cu 12% de la 42,8 miliarde woni (37,4 miliarde de dolari) anul trecut, vin după ce rivalul LG a redus cu circa 3 miliarde de dolari cheltuielile pentru acest an.

Marile grupuri nipone, Sony, Toshiba, Hitachi şi Sharp, intenţionează să investească în total 1.300 miliarde de yeni (16,6 miliarde de dolari) în anul fiscal care se încheie în martie, sub suma de 27,9 miliarde de woni alocată de Samsung pentru anul trecut.

Grupul Samsung include circa 80 de companii, iar afacerile se întind de la sectorul financiar la construcţii, sectoarele naval şi medical, dar şi electronice de consum. Veniturile totale ale Samsung reprezintă circa 20% din PIB de 1.200 de miliarde de woni (peste 1.000 miliarde de dolari) al Coreei de Sud.

Citește și: