Ioana Tudorascu
705 vizualizări 5 nov 2019

„Când am intrat în sufragerie, l-am văzut pe Liam având gura plină de şerveţele umede. Am început să le scot cât am putut de repede”, a declarat mama băiatului, Laura S., pentru ziarul local al oraşului.

Când a ajuns poliţia,a fost chemată şi ambulanţa pentru că micuţul avea pete roşii pe el.

Tatăl, în vârstă de 21 de ani, a fost arestat şi este acum acuzat că a încercat să îşi omoare copilul. „Din moment ce copilul a fost tratat astfel, tatăl a fost conştient că ar putea muri în orice moment. Îl găsesc vinovat şi ar trebui să petreacă un an în închisoare”, a declarat avocata mamei, Arne Michels.

Potrivit investigaţiilor, se presupune că băiatul plângea, iar tatăl voia să aibă linişte.

„Cand am rămas însărcinată cu Liam, a încercat foarte mult să mă facă să fac avort. Ba chiar m-a lăsat inconştientă la un moment dat, după ce m-a strangulat”, a declarat  Laura S.

Foto: Hepta

 

Citește și: