Gandul.info
Gilda Popa
871 vizualizări 7 aug 2018
Dincolo de un anumit punct critic, eforturile umane de reducere a emisiilor şi de temperare a încălzirii globale vor fi din ce în ce mai inutile.
 
Această perspectivă sumbră este schiţată într-o publicaţie de specialitate, care analizează consecinţele combinate ale nu mai puţin de 10 procese de schimbare climatică ce sunt cuprinse în studiile cercetătorilor din întreaga lume, notează The Guardian. Autorii studiului, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, subliniază că scenariul pe care l-au elaborat este o evoluţie cu un nivel mediu de probabilitate, dar că e posibil să se atingă momentul în care temperatura medie a planetei să nu mai poate fi stabilizată.
 
”Cu cincizeci de ani în urmă, acest scenariu ar fi respins ca alarmist, dar acum, oamenii de ştiinţă au devenit foarte îngrijoraţi”, a declarat 
Johan Rockström, director executiv la Centrul de Resilienţă din Stockholm.
 
"Sper să greşim, dar, în calitate de oameni de ştiinţă, avem responsabilitatea de a verifica dacă acest scenariu este plauzibil”, a adăugat   Rockström. ”Trebuie să ştim acum. E urgent. Aceasta este una dintre cele mai urgente întrebări la care ar trebui să răspundă ştiinţa”, a subliniat cercetătorul, arătând că valul de căldură pe care îl avem acum în Europa nu este o evoluţie într-un calcul cu doar 1 grad Celsius de încălzire globală. 
 
Rockström şi coautorii studiului încearcă să răspundă la întrebarea dacă temperatura planetei se mai poate stabiliza la o creştere de 2 grade Celsius sau dacă va evolua spre o încălzire mai extremă. Autorii vor să evalueze dacă încălzirea globală poate fi oprită sau dacă se va îndrepta spre un efect de seră cu efect de domino care va duce temperaturile cu cel puţin 4 grade Celsius mai mari decât în epoca preindustrială, un nivel de încălzire globală mult mai puţin favorabil vieţii umane.
 
"În contextul schimbărilor climatice pe care le vedem în 2018, aceste avertismente nu sunt cu siguranţă o alarmă falsă de tipul vine lupul, acum lupul, ameninţarea climatică, este la vedere”, a declarat dr.Phil Williamson, cercetător la Universitatea East Anglia.
 

 

 

Citește și: