Silviu Bănilă
1832 vizualizări 5 feb 2019

Numeroase articole, cărţi şi documentare au încercat să găsească explicaţii pentru soarta grupului de la Institutul Politehnic Ural (în prezent Universitatea Tehnică de Stat din Ural).

Studenţii au pornit în aventura fatală sub îndrumarea lui Igor Diatlov, un student din anul cinci, scrie CNN.

Incidentul Diatlov, după cum este denumit, a fost comparat cu alte mistere ale lumii, precum dispariţia Lordului Lucan, aristocratul englez care a dispărut după ce bona copiilor lui a fost găsită moartă, precum şi un alt mister, cel al ambarcaţiunii abandonate Marie Celeste. Cazul din Rusia a inspirat multe teorii în ultimele decenii - dar autorităţile încearcă acum să-i găsească o explicaţie logică.

Nimeni nu a reuşit să explice de ce alpiniştii experimentaţi au fugit din corturile lor, fără haine şi încălţăminte. Cadavrele lor au fost descoperite în următoarele săptămâni, în zăpadă şi unele aveau răni grave în zona capului.

 



Cei şapte bărbaţi şi alte două femei au pornit în expediţia de schi în data de 23 ianuarie 1959. Itinerariul de 16 zile avea ca scop o călătorie de peste 300 de kilometri, de-a lungul Uralilor de Nord: Ortoten şi muntele Holat Ciahil. Planul era simplu: studenţii ar fi trebuit să transmită prin telegramă că au ajuns la destinaţie, în satul Vizhai.

O operaţiune de salvare a fost demarată în 20 februarie 1959 şi şase zile mai târziu autorităţile au descoperit cortul tăiat al studenţilor. În următoarea zi au fost găsite cadavrele lui Iuri Doroşenko şi Iuri Krivonişenko, la circa 1,6 km distanţă. Cei doi bărbaţi aveau doar lenjeria intimă şi erau poziţionaţi lângă un foc de tabără.

În următoarele zile, alţi trei schiori au fost găsiţi, inclusiv Diatlov, în timp ce restul de patru persoane au fost identificate în luna mai, după topirea zăpezii.

Ancheta criminalistică a fost lansată la finele lunii februarie, dar a fost închisă după trei luni, după ce raportul a dat vina pe „forţa spontană a naturii” pentru tragedie. Investigaţia din era sovietică a rămas clasificată până în anii 1970, scrie AFP.

Explicaţia nu a fost satisfăcătoare pentru mulţi anchetatori, care nu şi-au explicat de ce turiştii ar fi fugit îmbrăcaţi atât de sumar şi fără încălţări. De asemenea, nimeni nu a explicat exact natura leziunilor craniene, identificate la unele dintre cadavre.

 



Aproximativ 75 de teorii s-au vehiculat, potrivit biroului de procuratură - inclusiv o răpire extraterestră! Alţii au sugerat că studenţii au fost ucişi de tribul Mansi, pentru care munţii aveau o încărcătură simbolică. Mai mult, alţi sceptici au susţinut că totul a fost o înscenare, pentru a acoperi un program secret de experimente nucleare.

Totuşi, noua investigaţie va viza trei teorii mai apropiate de realitate. „Toate au legătură cu un fenomen natural”, a declarat Alexandr Kurennoi, reprezentantul Procurorului General rus.

„Omuciderea iese din calcul”, a spus acesta. „Nu există nicio dovadă, nici măcar indirectă, în favoarea teoriei unor crime. A fost fie o avalanşă, o degajare de zăpadă sau o furtună teribilă”.

„Rudele, presa şi opinia publică îi roagă în continuare pe procurori să stabilească adevărul şi nu-şi ascund suspiciunile”, a declarat Kurennoi.

În cadrul unei conferinţe de presă, un purtător de cuvânt al procuraturii din Regiunea Sverdlovsk, a prezentat 400 de pagini care fac parte din acest dosar.

 



Andrei Kuriakov a declarat că anchetatorii se bazează pe ajutorul „prietenilor şi familiilor celor decedaţi”, precum şi pe tehnologia modernă, care nu era disponibilă la acea vreme.

De asemenea, în cadrul conferinţei de presă, Petr Bartolomei, un prieten al lui Diatlov, a declarat: „Cu un an înainte de incident, am fost într-o expediţie în Uralii Subpolari, unde condiţiile meteo erau mult mai dificile decât ultima aventură. L-am considerat mereu un om inteligent, sportiv, bine pregătit... Unul pe care te puteai baza. Nu pot spune acelaşi lucru despre restul indivizilor. Sper să stabilim ce s-a întâmplat”.

Luna viitoare, procurorii vor ajunge şi la locul unde s-a întâmplat tragedia bizară. Experţii vor realiza nouă investigaţii diferite, vor lua probe şi vor încerca să rezolve misterul, a adăugat Kuernnoi.

Strâmtoarea în care s-a petrecut incidentul misterios a fost redenumită DIATLOV.

foto: ro.wikipedia.org

Citește și: