Gandul.info
Silviu Bănilă
412 vizualizări 13 sep 2018

Un parc de rulote în interiorul unui hotel, care oferă 12 rulote elegante, cu 70 de euro pe noapte, asta este propunerea celor de la Hüttenpalast, scrie Daily Mail.

Fiecare rulotă amplasată în interiorul depozitului transformat în hotel are Wi-Fi, iar băile sunt la comun.

Numele locului pentru indoor camping este Hüttenpalast - „Aşezăminte în palat”. Locul inedit se află în cartierul cochet Neukolln şi ocupă un depozit de 200 mp, unde a activat, în trecut, o fabrică producătoare de aspiratoare.

Site-ul companiei subliniază că „decorul este o ilustraţie încântătoare a unei vechi şi mistice grădini germane şi oferă „aerul verii” chiar şi iarna. Cei cazaţi pot merge în împrejurimi încălţaţi în papuci.

Hotelul inedit precizează că rulotele de mici dimensiuni nu sunt izolate fonic, astfel încât oaspeţii trebuie să se respecte între ei din punct de vedere al „poluării fonice”.

Pentru cei care vor să se simtă ca afară, locul este prevăzut cu o grădină unde au fost plantate flori. În interior, temperatura este menţinută la 20 de grade, pe tot parcursul anului.

În privinţa hranei, turiştii primesc micul-dejun în fiecare dimineaţă, la un preţ de 10-11 euro. Ţinând cont de caracterul inedit, alimentaţia este simplistă, pe bază de salate de fructe, nuci, miere, brânză adusă de la ţăranii din zonă.

Pentru cei care nu vor să stea în aceste rulote, hotelul are alte şase camere obişnuite, dotate cu tot confortul. Turiştii pot închiria de asemenea şi căsuţe de lemn minuscule, în care să se simtă ca în natură.

foto: Facebook / Huttenpalast / @hotelneukoelln

Citește și: